Vedere perfectă fără ochelari
William H. Bates
<Prezentare de carte>
William H. Bates este unul dintre cei mai atipici medici oculiști din ultimul secol, cărțile sale devenind adesea un subiect de controversă în rândurile cercurilor tributare oftalmologiei tradiționale. Studiind problema refracției vreme de peste treizeci de ani, vestitul medic newyorkez ajunge, în volumul de față, la o concluzie categorică: ochelarii de vedere neutralizează efectele pentru care sunt prescriși, dar nu tratează propriu-zis viciile de refracție, întocmai ca o cârjă ce ajută un șchiop să meargă, dar nu îi dă înapoi picioarele. În plus, „se credea la un moment dat că lentilele împiedică uneori progresul acțiunii respective, însă orice oftalmolog știe în prezent că utilitatea lor în acest scop este foarte limitată“, ba chiar poate duce la complicații asociate.
William H. Bates răstoarnă teoria larg acceptată potrivit căreia viciile de refracție comune (ca miopia, hipermetropia, astigmatismul, prezbitismul) sunt de natură ereditară și, odată declanșate, rămân incurabile. Aceste concepții nu sunt în acord cu faptele observate în cazuistica de cabinet. Pronosticul lui Bates este cu totul îmbucurător: viciile de refracție pot fi ameliorate complet, fără recidivă, într-un orizont de timp mai scurt decât s-ar crede.
Încă din primele capitole, autorul prezintă concluziile experimentelor lui pe pești, pisici, câini sau iepuri, precum și felul în care aceste concluzii sunt asimilabile fiziologiei ochiului uman, conducând la ideea că nu cristalinul ori mușchii ciliari sunt factorii care contribuie la acomodarea vederii la diferite distanțe, ci mușchii extraoculari ce acționează asupra globului ocular. Acesta, de pildă, este resortul prin care unii oameni își pot produce singuri, la voință și temporar, miopie, hipermetropie sau astigmatism, prin tehnici musculare ale ochilor, în condiții măsurabile experimental.
În același timp, subliniază autorul, „nu am văzut pe nimeni care să prezinte o eroare de refracție continuă sau constantă, toate persoanele cu vicii de refracție prezentând, la intervale frecvente în timpul zilei și al nopții, momente de vedere normală, când miopia, hipermetropia sau astigmatismul dispăreau în totalitate. Uneori se modifică chiar și tipul de eroare, miopia transformându-se în hipermetropie, și o formă de astigmatism în altul.“ Iar mai departe: „Aceeași situație am remarcat-o și la bebeluși. Majoritatea cercetătorilor au constatat că bebelușii sunt hipermetropi. [...] Propriile mele observații arată că refracția la bebeluși este în continuă schimbare.“ Dar poate, amintește autorul, cel mai grăitor exemplu rămâne acela că: „Atunci când ochiul privește un obiect cu care nu este familiarizat, se produce întotdeauna o eroare de refracție. Aceasta este, de altfel, și cauza oboselii proverbiale care se manifestă atunci când vizităm un muzeu și privim diverse imagini sau alte obiecte cu care nu suntem familiarizați.“
Din aceste observații, urmează o concluzie revoluționară: problemele comune de vedere constituie tulburări funcționale, nu organice, și prin urmare sunt curabile. Ele nu vin în mod cauzal pe linie ereditară, ci reprezintă o expresie a unei încordări mentale prelungite; această încordare creează premisele unui efort în procesul de acomodare a vederii, fapt ce conduce în timp la apariția viciilor de refracție. Așadar, soluția optimă nu este corectarea superficială a efectului (cu ochelari), ci înlăturarea cauzei prin tehnici de relaxare oculară. Dacă relaxarea ochilor rămâne momentană, și corecția vederii va fi momentană; atunci când relaxarea devine permanentă, și corecția este permanentă. Potrivit autorului deci, oamenii își strică îndeobște ochii în trei feluri: 1) prin încordare mentală, 2) cu obiceiuri oculare greșite, 3) prin menținerea ochelarilor de vedere.
Plecând de la faptul că memoria și imaginația sunt un instrument major al vederii, William H. Bates descrie un set de exerciții de igienă a ochilor, bazate pe focalizare în punct fix, vizualizare, deplasare și balansare oculare. Totodată, efectul vindecător al palmelor este scos în evidență cu asupra de măsură; stimularea electomagnetismului palmar precede și ajută la relaxara globului ocular. Garanțiile autorului se întemeiază pe o solidă experiență clinică: cu practică zilnică, persoane de toate vârstele au beneficiat de corectarea viciilor de refracție, prin relaxare și antrenare pe diagrama Snellen.
Și asta nu e tot. Capitole întregi sunt dedicate inclusiv unor anomalii mai rare, precum strabismul, ambliopia, sindromul „musculițelor zburătoare“ etc. și felul în care pot fi ele tratate prin metoda deja amintită, în scopul redobândirii rapide a acuității vizuale originare.
În concluzie, mecanismul de acomodare se datorează unei alungiri a globului ocular, nu unei modificări a curburii cristalinului, cum se credea anterior. Din acest motiv, niciun tip de refracție, nici cea a ochiului sănătos, nici cea a ochiului bolnav, nu este permanentă. Asta a permis elaborarea unui program de exerciții menite să corecteze integral viciile de refracție, fără recidivă. Medicul William H. Bates, el însuși suferind de prezbitism în prima parte a vieții, a izbutit să se trateze singur cu propria metodă, care de atunci îi poartă numele. Astfel, volumul de față reprezintă un set de tehnici concrete de corectare a vederii, nu un mănunchi de teorii sterile. Forma de prezentare este inteligibilă, accesibilă tuturor oamenilor, nu doar lucrătorilor din sectorul medical. În tot cazul, cărțile lui Bates se situează la intersecția dintre tradiție și inovație pe tărâm medical, de unde și sursa tuturor controverselor.
Unul dintre cei mai populari continuatori ai Metodei Bates în România, în momentul de față, este Flavius Adrian Țurcanu. Metoda acestuia din urmă adaugă însă elemente ce țin de sfera afectivă și nutrițională, pentru un efect conjugat.