Articol de Teofil Teodorescu, coordonator editorial, Editura Shambala
Jakob Lorber s-a născut la 22 iulie 1800 și a părăsit acestă lume la 24 august 1864. El a fost un mistic și un vizionar creștin german născut în regiunea Stiria Steiermark în limba germană (astăzi parte din Austria și parte din Slovenia), ce a lăsat la moartea sa, la 24 de ani după ce a început să scrie, mai mult de 20.000 de pagini manuscrise, grupate în 25 de volume, care echivalează cu mai mult de 10.000 de pagini tipărite.
Lorber este asemănat cu alți mari mistici creștini occidentali, cum ar fi Meister Eckhart, Jakob Boehme sau Emanuel Swedenborg.
Născut într-o familie catolică de viticultori modești, Jakob Lorber a studiat pentru a deveni profesor și, de asemenea, a avut în vedere o carieră ecleziastică. Mai mult, de la o vârstă fragedă, a arătat înzestrare pentru muzică și a învățat să cânte la orgă, la pian și la vioară, luând lecții chiar de la celebrul virtuoz al viorii, Niccolo Paganini. A lucrat o vreme ca profesor la o familie din Graz, apoi, renunțând la învățământ, a trăit foarte modest, dând lecții de muzică și acordând piane. În anul 1840, eforturile lui Lorber în domeniul muzicii păreau să fie, în sfârșit, încununate de succes: i s-a oferit postul de dirijor al orchestrei Operei din Trieste. A acceptat oferta și și-a făcut aranjamentele pentru plecare.
A intervenit însă ceva cu totul neprevăzut. Astfel, așa cum le-a povestit mai târziu prietenilor săi, la 15 martie 1840, la 6 dimineața, abia își încheiase rugăciunea de dimineață, când a auzit răsunându-i în piept, în zona inimii, o Voce care i-a vorbit distinct astfel: Scoală-te, ia-ți cum pana și scrie! El a urmat de îndată această misterioasă și irezistibilă poruncă, a luat pana în mână și a așternut pe hârtie, cuvânt cu cuvânt, ceea ce i-a fost dictat de tainica Voce interioară:
Aşa vorbeşte acum Domnul Dumnezeu pentru fiecare; şi aceasta este perfect adevărat, exact şi clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine şi când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se ştie dinainte că numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Şi să nu uitaţi niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta şi Mă iubeşte cu o iubire mare şi nesfârşită, precum iubeşte o gingaşă mireasă pe mirele ei, cu acela Eu voi merge braţ la braţ şi îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate şi Mă va privi atunci precum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să se fi născut.
Jakob Lorber a renunțat la postul de dirijor la Opera din Trieste și de atunci și-a dedicat practic tot timpul scrisului sub dicteu în mod dumnezeiesc inspirat, aproape fără întrerupere, până la sfârșitul vieții sale și și-a subordonat întreaga personalitate îndeplinirii menirii care i-a fost dată prin poruncă dumnezeiască. Lorber se referă la el însuși prin sintagma „scribul Domnului“. Pentru el însuși, tainica voce lăuntrică pe care a auzit-o de la început a fost, fără îndoială, „vocea Domnului Iisus Cristos“. În zilele noastre, genul acesta de fenomene ar fi încadrat în categoria percepțiilor extrasenzoriale, paranormale, ca fiind claraudiție și clarviziune, urmate de transcriere prin dicteu.
Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner relatează: Începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape în fiecare dimineață, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuță, iarna fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mișcând penița neîntrerupt și uniform, fără a face vreo pauza de gândire și fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea și imaginea celor auzite.
Lorber însuși îi scria în anul 1858 unui prieten: Referitor la vocea cea tainică interioară și la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos și pur, care este exprimat în cuvinte. Niciunul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuși auzi vreo voce. Dar să știi că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos și mai clar decât orice alt sunet pâmântesc, material. (citat din Scrisorile lui Jakob Lorber, de la Bietigheim, din 1931).
Din redactarea fidelă a celor auzite, a rezultat cu timpul, așa cum am menționat deja, o operă valoroasă, în 25 de volume mari, de câte 500 de pagini fiecare, și o serie de volume mai mici. În ordine cronologică, putem cita următoarele titluri: Casa Domnului (apărută în 3 volume), Copilăria lui Iisus, Corespondența lui Iisus cu regele Abgar Ukkama al Edesei, Pământul și Luna, Cele 3 zile petrecute de Iisus în templu, și, în sfârșit, ca o încununare a întregii sale opere de transcriere, Marea Evanghelie a lui Ioan care completează și interpretează într-un mod tulburător informația biblică, în legătură cu ultimii 3 ani de viață pământească ai lui Iisus, în care Acesta și-a propovăduit învățătura, înainte de Răstignirea și Învierea Sa.
MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN
Marea Evanghelie a lui Ioan este, fără îndoială, cea mai remarcabilă lucrare în mod dumnezeiesc inspirată a lui Jakob Lorber. Ea cuprinde peste 10 volume, în ediţia originală în limba germană, în care ni se revelează, în detaliu, diferite momente din viaţa lui Iisus, în cei trei ani ai misiunii sale spirituale pe pământ, timp în care a desfăşurat o intensă, extraordinar de bogată şi uluitoare activitate spirituală.
Marea Evanghelie a lui Ioan ne oferă o nouă imagine asupra lumii, integrată într-o perfectă armonie cosmică. Sunt prezentate informaţii clare şi inedite despre Creaţie, despre îngeri, despre cosmogonie, Lumea de Dincolo, materie, suflet şi spirit și chiar despre religiile asiatice.
Această Nouă Revelaţie, cum a mai fost numită, nu este deloc în contradicţie cu revelaţia tradiţională a celor patru Evanghelii ci, dimpotrivă, ambele au aceeași temelie dumnezeiască. Această operă monumentală este pătrunsă de cea mai înaltă înţelepciune dumnezeiască. Ea le deschide oamenilor o cale simplă spre desăvârşirea spirituală, cale accesibilă tuturor celor care urmează cu seriozitate şi plini de entuziasm şi perseverenţă învăţăturile lui Iisus. Sunt reliefate, totodată, multe similitudini cu filosofia şi înţelepciunea orientală, care sunt de o evidenţă frapantă. Găsim nenumărate concepte şi idei comune Occidentului și Orientului, ceea ce demonstrează încă o dată că înţelepţii au o lume comună.
Marea Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă de Jakob Lorber între anii 1851 şi 1864. O primă copie după manuscrisele originale ale acestei capodopere a fost realizată în anul 1871, copie care a stat la baza a două ediţii ulterioare, care au cunoscut lumina tiparului în anul 1891 şi respectiv 1909, însă abia în anul 1922, prin grija lui Otto Zluhan, apare cea de-a patra ediţie a Marii Evanghelii a lui Ioan, de data aceasta având ca sursă manuscrisele originale. Din motive greu de înţeles, aceste manuscrise au fost transportate în Transilvania, la Mediaş, de unde, apoi, au fost readuse la lumină. În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost tipărite ediţiile cu numerele 5 şi 6, care aveau la bază ediţia a patra din anii douăzeci. Ulterior, au mai fost publicate încă trei ediţii: 7, 8 şi 9, toate în limba germană. Marea Evanghelie a lui Ioan a fost de asemenea tradusă şi în limbile franceză şi engleză, iar ediţia de faţă este prima traducere integrală în limba română. Astfel, această lucrare, cât şi celelalte scrieri ale lui Jakob Lorber, inspirate de Dumnezeu, au fost tipărite şi vândute în milioane de exemplare şi au reuşit să reaprindă scânteia aspiraţiei către desăvârşire în sufletele multor oameni.
Iată un citat din această lucrare, în care Iisus explică motivele pentru care este necesar ca mesajul dumnezeiesc să fie adaptat la înțelegerea și la mentalitatea oamenilor, în fiecare epocă:
Oamenilor de lume le place lumea aceasta, şi de aceea, orice învăţătură dumnezeiască trebuie să aibă o aparență foarte lumească pentru a produce un ecou în ființa lor.
Oamenilor acestui Pământ nu le va fi dăruit adevărul decât învăluit; căci, în forma sa pură, ei l-ar putea suporta la fel de puţin, pe cât ai fi tu în stare să priveşti, cu ochii larg deschişi, lumina soarelui la amiază. Oamenii trebuie întâi să înveţe să gândească într-un mod adecvat, apoi să caute şi să descopere ei înşişi adevărul. Iar dacă un om nu a găsit el însuşi lumina interioară a vieţii, nici o mie de învăţători nu vor putea să-l înveţe. Şi atunci, până la urmă va conta prea puţin dacă el va lua lumina drept întuneric sau întunericul drept lumină.
De aceea, omul are nevoie de un impuls pentru a porni în căutarea adevărului, dar nicidecum de întregul adevăr dintr-o dată; căci pe acesta niciun om nu l-ar putea suporta fără a-şi pierde viaţa sa pământească, dacă el i s-ar revela brusc. Şi de aceea noi nu vom putea încă mult timp veni la oamenii de pe acest Pământ cu întregul adevăr. Cu tine, care eşti un roman (înlocuiți aici termenul roman cu termenul om, și veți vedea că afirmațiile rămân la fel de valabile astăzi ca și în urmă cu 2000 de ani) format în spiritul raţiunii pure, Eu nu pot vorbi altfel decât într-o manieră foarte naturală și trupească. Aşadar judecă tu însuţi dacă am sau nu dreptate!
Marea Evanghelia a lui Ioan este scrisă la persoana I, pentru că însuși Iisus, care i-a dictat lui Jakob Lorber, povestește cu generozitate amănuntele din viața Sa, amănunte pe care niciunul dintre mărturisitorii prezenţei lui Iisus pe Pământ nu a apucat să le consemneze vreodată.
Cea mai importantă caracteristică a Marii Evanghelii a lui Ioan este aceea că ea este o carte profund spirituală. Prin ea, Dumnezeu face dovada Iubirii Sale infinite pentru această omenire, oferă o învățătură colosală legată de tainele Creației Sale și calea simplă și sigură de a ajunge în inima Sa eliberatoare de orice suferință și de moarte, la acea Viață Veșnică sau Mântuire sau Împărăție a lui Dumnezeu, promisă și oferită fiecarei creaturi care caută aceasta cu sinceritate.
Prin Jakob Lorber pur și simplu continuă Revelația, prin Jakob Lorber Dumnezeu ne trimite încă o dovadă a faptului că El nu a încetat vreodată să i se reveleze omului. În legătură cu aceasta, se cuvine să vă oferim un fragment semnificativ din volumul al 6 lea, (Marea Evanghelie a lui Ioan, vol.6) în care Iisus se adresează primilor Săi ucenici, explicându-le parabola lucrătorilor din vie. Aceștia, deși au fost tocmiți la ore diferite din zi, au primit cu toții la sfârșitul zilei aceeași simbrie, de un dinar:
“Căci via îi reprezintă de fapt pe oamenii acestui Pământ, în chip de lăstari de viță, care trebuie lucrați. Ei nu au niciun contact cu Mine, dar trebuie lucrați pentru a-I aduce un rod bogat Domnului Dumnezeu.
Însă, asemenea vouă, prorocii nu sunt, sub aspectul sufletului, ai acestui pamant, ci ei sunt lucrători veniți de sus, care au încheiat un legământ ferm cu Mine, pentru a dobândi filiația lui Dumnezeu, care nu este posibilă decât pe acest pământ.
Toți prorocii cei mari, de la începuturi și până acum - printre ei numărându-vă și voi –, care au primit o mare revelație, îi reprezintă pe lucrătorii tocmiți de la începutul zilei în podgoria Domnului.
Prorocii cei mici, care nu au de făcut decât jumătate de muncă, și anume, păstrarea marii revelații odată transmise, sunt aceia care vor veni în numele Meu în urma voastră, având și ei anumite mici revelații și prorocind în baza acestora, fără însă a beneficia de forța și puterea cu care Eu vă voi înzestra pe voi. Dar ei se vor bucura de aceeași răsplată ca și voi, căci credința lor trebuie să fie una foarte puternică; într-adevăr, ei nu vor vedea ceea ce vedeți voi acum, și de aceea credința lor liber consimțită le va fi considerată ca un merit cu atât mai mare. Iar când ei vor avea parte de aceeași răsplată ca și voi, gândiţi-vă că lor le-a fost mai greu să creadă cele ce se petrec acum spre mântuirea tuturor creaturilor, căci ei n-au fost martori la toate acestea, asemenea vouă.
Şi, în sfârşit, mult mai târziu, dar tot aşa, cu puţin înainte de o Mare Judecată, vor fi deşteptaţi şi trimişi alţi profeţi, care vor avea sarcina – de scurtă durată, dar foarte dificilă – de a purifica învăţătura între timp extrem de alterată, pentru ca ea să se perpetueze şi ca nu cumva să fie respinsă de oamenii cu o gândire mai lucidă, fiind luată drept o înşelătorie a clerului. Această a treia categorie de lucrători din via Mea nu va acţiona prin fapte miraculoase mari, ci doar prin Cuvântul cel curat şi prin Scriptură, fără a primi vreo revelaţie deosebită, ci doar pe aceea a Cuvântului viu, interior, în sufletul şi în gândurile din inimile lor, iar ei vor fi umpluţi de o credinţă clară şi raţională, astfel că, fără de fapte miraculoase, ei vor ridica şi îndrepta în via Mea mlădiţele omeneşti cele uscate, iar pentru acest lucru vor primi de la Mine aceeaşi răsplată pe care o primiţi şi voi, care aţi lucrat ziua întreagă; căci lor le va fi mult mai greu să creadă ferm şi neclintit în toate cele petrecute cu mai bine de o mie de ani înainte de a fi existat ei.
Prin urmare, chiar dacă marile revelaţii au loc la distanţe mari de timp una de alta, Dumnezeu are totuşi în permanenţă grijă ca diferiţi proroci luminaţi să ajungă mereu printre oameni, de îndată ce învăţăturile ultimei mari revelaţii dau semne de a se impurifica, şi toate acestea, în aşa fel încât libera voinţă a nici unui om să nu fie supusă la vreo constrângere. Căci tocmai de aceea marile revelaţii se petrec la distanţe atât de mari de timp una de alta, pentru ca oamenii să aibă toată libertatea de mişcare, fără nicio constrângere, pe baza voinţei lor celei complet libere.
Dacă până la urmă lumea îi va fi abătut din nou pe oameni mult prea mult de la calea lor cea spirituală, sigur că nu rămâne altă soluţie decât să se treacă la o nouă mare revelaţie, care fireşte că va atrage după sine o judecată, pentru că revelaţia însăşi este de fapt o judecată supărătoare pentru oameni. Pentru că, atâta timp cât nu pui flacăra sub lemnul cel uscat, acesta nu va lua foc; însă el se va aprinde imediat ce îi pui flacăra. Şi, vezi tu, ceea ce reprezintă focul pentru lemn, aceea este şi o mare revelaţie pentru oameni. Aţi înţeles acum lucrurile acestea?“
Este evident că un astfel de proroc „al Cuvântului Dumnezeiesc” este și Jakob Lorber, care nu a trăit în vremea lui Iisus, ci abia cu 18 secole mai târziu, dar care a crezut fără să fi văzut și a lucrat în via Domnului cu întreaga sa putere de dăruire și de supunere.
Putem afirma că Marea Evanghelie a lui Ioan este o carte vie, care prinde viaţă în cititor, lucrează în el și nu îl lasă vreodată netransformat. Această carte răspunde la întrebările fundamentale pe care și le pune orice ființă umană, se poate spune că trăiește împreună cu cititorul. Este comparabilă într-un anume sens cu Biblia și extrem de valoroasă: mereu actuală, mereu surprinzătoare în revelații și mereu profund transformatoare.
Volumele 11 și 12 (Marea Evanghlelie, Vol. 11 si Marea Evanghelie vol. 12)constituie o completare necesară a celor 10 volume ale Marii Evanghelii a lui Ioan care au fost transmise prin Jakob Lorber până în ultima clipă a vieții sale, la 24 august 1864. Autorul acestor ultime două volume, Leopold Engel, este un alt spirit ales ce a avut meritul de a fi inspirat să continue ceea ce Jakob Lorber lăsase neîncheiat.
Ele constituie o extraordinară revelație dumnezeiască despre ultimele săptămâni și zile din viața pe pământ a marelui nostru model dumnezeiesc Iisus Cristos. Aceste două ultime volume includ și emoționantul episod al învierii lui Lazăr, dar și zguduitorul moment al Crucificării. Ultimele capitole ale acestei capodopere pe care o reprezintă ansamblul Marii Evanghelii a lui Ioan ne dezvăluie dimensiunea intimă, de o profunzime dumnezeiască, a confruntării lăuntrice dintre Isus-Omul și Isus-Dumnezeu, confruntare ce a marcat încercarea spirituală finală la care Marele nostru Model Dumnezeiesc, Iisus Cristos, a fost supus înainte de asumarea Supremului Său Sacrificiu, încercare pe care El a trecut-o în mod triumfător – așa cum numai un Fiu al lui Dumnezeu putea să o facă.
Dacă modelul impresionant și viu al lui Iisus a trezit vreodată în dumneavoastră dorința sinceră de a-I fi fost alături, de a-L fi urmat pas cu pas pe cărările tainice ale periplului său pământesc, de a fi stat la masa Lui, de a-I fi putut adresa măcar o întrebare, la care inima dumneavoastră însetată de adevăr caută cu febrilitate răspuns, de a vă fi trezit în zorii zilei, desigur, înainte de răsăritul soarelui, și de a fi făcut împreună cu El plimbarea cea de dimineață, care de obicei chiar începea cu primele revelații ale acelei zile, de a fi mers la culcare împreună cu El, după o zi de muncă istovitoare „în via Sa“ … Atunci, cu siguranță că Marea Evanghelie a lui Ioan este cea mai potrivită carte pentru dumneavoastră. Ea vă introduce în intimitatea cea mai profundă a vieții pământești a lui Iisus și a Învățăturii Sale Divine, în tainele legendelor și învățăturilor biblice – uneori poate mult prea criptice pentru mintea modernă, dezvățată sa mai opereze cu simboluri si corespondențe – învățături care în această lucrare sunt într-un mod minunat explicate și făcute accesibile prin puterea Cuvântului celui viu al lui Dumnezeu.