Edituri

No manufacturer

Doctrina secretă, Vol. 3 - Antropogeneza de H. P. Blavatsky

Doctrina secretă, Vol. 3 - Antropogeneza de H. P. Blavatsky

Pentru a deveni un Zeu divin, pe deplin conștient – și chiar unul dintre cei mai elevați – INTELIGENȚELE Spirituale Primordiale trebuie să treacă prin stadiul uman. Iar cuvântul uman nu se referă numai la umanitatea noastră terestră, ci și la muritorii care locuiesc în oricare altă lume, adică la acele Inteligențe care au atins echilibrul adecvat între materie și spirit, pe care noi îl avem acum, de când s-a trecut de mijlocul celei de-a Patra Rase Rădăcină a celui de-al Patrulea Ciclu. Fiecare Entitate trebuie să-și câștige pentru ea însăși și prin experiența ei proprie dreptul de a deveni divină.

Marele gânditor german Hegel trebuie să fi cunoscut sau simțit intuitiv acest adevăr atunci când spunea că Inconștientul nu a evoluat în Univers decât „în speranța de a atinge o clară conștiință de sine”, altfel spus de a deveni Om, căci aceasta este și semnificația secretă a frazei puranice atât de des repetată care îl reprezintă pe Brahma ca fiind „mânat de dorința de a crea”. Aceasta explică de asemenea semnificația cabalistică ascunsă a următoarei formulări: „Suflul devine piatră; piatra devine plantă, iar planta devine animal; animalul devine om; omul devine un spirit, spiritul devine zeu.” Fiii Născuți din Minte, Rishii, Constructorii etc., au fost cu toții oameni – oricare ar fi fost forma lor în alte lumi și în Manvantarele precedente.

Evoluția ideii de Dumnezeu are loc concomitent cu propria evoluție intelectuală a omului. Este atât de adevărat încât idealul cel mai nobil pe care-l poate atinge spiritul religios al unei epoci pare să nu fie, în ochii filosofilor epocii următoare, decât o caricatură grosolană! Filosofii înșiși trebuiau să fie inițiați în anumite mistere perceptive înainte de a putea înțelege ideea veritabilă pe care și-o făceau anticii în această chestiune de metafizică superioară. Altfel – adică în lipsa acestei Inițieri – capacitatea intelectuală a fiecărui gânditor ar spune: „Vei merge până acolo, dar nu și mai departe”, la fel de clar și de evident pe cât legea karmei impune o limită progresului fiecărei națiuni sau rase în ciclul lor. Fără Inițiere, idealul gândirii religioase contemporane va avea mereu aripile frânte și nu va fi capabil să zboare la înălțimi mari, căci gânditorii idealiști și realiști și chiar liber-cugetătorii nu sunt decât rezultatul și produsul natural al propriului mediu și al vremii lor. Idealul fiecăruia dintre ei nu este decât rezultatul inevitabil al temperamentului său și produsul gradului de progres intelectual atins de o națiune, luată în ansamblul ei. Din acest motiv, așa cum am atras deja atenția, cele mai înalte cu culmi ale metafizicii occidentale moderne au rămas mult sub nivelul adevărului. Majoritatea speculațiilor agnostice despre existența „Cauzei Prime” nu sunt decât materialism deghizat – doar terminologia este diferită.

De la începuturile Celei de-a Patra Rase, pe când era adorat doar Spiritul și Misterul era manifestat, până în ultimele zile ale splendorii artei grecești, în zorii Creștinismului, doar elenii îndrăzniseră să înalțe public un altar închinat „zeului Necunoscut”. Indiferent ce o fi gândit în profunzime sfântul Pavel când le spunea atenienilor că acest „Necunoscut” pe care-l adorau fără să-l cunoască era Dumnezeul adevărat, a cărui venire o vestea el, această Divinitate nu era „Iehova” și nici „Creatorul Lumii și al tuturor lucrurilor”. Căci nu „Zeul lui Israel”, ci „Necunoscutul” panteiștilor antici și moderni este cel care „nu locuiește în temple făcute de mâinile oamenilor”.

Autoarea, celebra H. P. Blavatsky, a pus întreaga lucrare sub motto-ul: Satyat nasti paro dharmah / „Nu există Religie superioară Adevărului” indicând încă o dată, în acest fel valoarea revelațiilor fundamentale transmise prin această lucrare.

Cumpără AICI Volumul 3, Antropogeneza de H.P. Blavatsky

Găsește AICI toate cele 4 volume apărute până acum la editura Ganesha