De-a lungul istoriei, omul a primit informaţii despre viaţa de după moarte într-un mod progresiv, în funcţie de capacitatea sa de a le asimila. De-a lungul scurtei sale șederi pe Pământ, omul este în general prea implicat în activităţile sale lumești pentru a percepe într-un mod conștient realitatea unui nivel de existenţă invizibil. Din aceasta cauză, educaţia sa spirituală a progresat într-o manieră foarte lentă, de la începuturile sale, secole de-a rândul.
Revelaţii cu privire la lumea spirituală se regăsesc în scrierile tuturor marilor religii într-o anumită măsură. Totuși, aceste revelaţii sau instrucţiuni spirituale erau limitate ca anvergură și uneori codificate cu grijă, în scurte citate alegorice. De exemplu, este interesant să observăm cum apar aceste revelaţii gradat în Vechiul Testament, începând cu ideea de paradis și continuând cu referinţe la îngeri sau mesageri spirituali, iar apoi la care de luptă și la cai de foc, urmate de noţiunea de lume subterană sau iad, precum și multe alte afirmaţii sugerând existenţa unei lumi transcendentale. În Noul Testament găsim în plus descrieri mai detaliate, cum ar fi starea lui Lazăr și a omului bogat, din „Pilda omului bogat și a săracului Lazăr“, după moartea lor, menţionarea de către Iisus a „multe lăcașuri“ (Ioan 14:2), referirile la cei mari și cei mici din Împărăția lui Dumnezeu, precum și la „legiunile de îngeri“ (Matei 26:53). Unele detalii există și în scrierile apostolilor, în special în Epistolele lui Pavel din Tars și în Apocalipsa lui Ioan.
Un pas și mai important este făcut în Apocalipsă, prin descrierea unor scene profetice zugrăvind ceea ce pare a fi o lume reală, locuită de călăreţi, ființe angelice, un oraș cu 12 porţi și „râul cel pur al apei vieţii“ (Apocalipsa, 22:1). În Apocalipsă mai sunt descrise și procesele intrinseci ale judecăţii, laolaltă cu sublinierea importanţei faptelor noastre. După perioada biblică, au fost înregistrate puţine descrieri ale vieţii de după moarte, acestea regăsindu-se uneori la distanţe de secole întregi. Cele mai cunoscute pot fi găsite în manuscrisele mahomedane, în viziunile sfintei Tereza și ale lui Dante, precum și în scrierile lui Emanuel Swedenborg, Johan Kaspar Lavater și Joseph Smith. Secolele care au trecut au fost în aparenţă necesare pentru ca omenirea să poată cântări, analiza și digera vechile revelaţii. Totuși, la mijlocul secolului al XIX-lea, acest model s-a schimbat, iar procesul de informare a început să se accelereze. În lume, această schimbare a fost marcată în special de creșterea numărului de mediumi ce transmiteau nenumărate mesaje spirituale și de sistematizarea Doctrinei Spiritiste de către Allan Kardec în Franţa. În secolul care a urmat, omul a avut la dispoziţie mai multă informaţie despre lumea de dincolo decât în toate celelalte secole puse la un loc.
Comunicarea cu spiritele a generat și încă generează agitaţie. A fost neînţeleasă și folosită greșit, dar indiferent de reacţia omului faţă de ea, se află aici cu un scop măreţ și este recunoscută atât de Noul, cât și de Vechiul Testament. Se înţelege de la sine că aceste comunicări, pentru a fi constructive, trebuie abordate cu o atitudine responsabilă și respectuoasă.
Nosso Lar este fără îndoială una dintre cele mai remarcabile scrieri care au contribuit la edificarea acestui nou curent. Este o dovadă în plus că o nouă eră a cunoașterii transcendentale ni se deschide, iar epoca ocultării referinţelor despre lumea de dincolo este la final. În plus, ne este prezentată o lume spirituală de o natură uluitor de realistă. Uneori, suntem surprinși de aspectele cvasi-materiale ale coloniei din Oraşul Astral. Însă, după o analiză mai atentă, începem să observăm înţelepciunea legilor lui Dumnezeu, care îi oferă sufletului o adaptare gradată la viaţa lipsită de corpul fizic, grosier. S-a confirmat de multe ori prin mesaje demne de încredere că dublurile eterice ale lumii fizice reprezintă un fapt obișnuit pentru următorul nivel existenţial. Uneori, asemănările dintre cele două lumi sunt atât de derutante pentru cei abia plecaţi, încât sufletul confundă această lume cu Pământul, ignorând faptul că a murit și că și-a pierdut corpul fizic. Având în vedere aceste aspecte, precum și alte principii de tranziţie explicate în Nosso Lar, începem să acceptăm existenţa unei lumi de după moarte, care respectă legile Naturii, un tărâm guvernat și el de legile drepte ale cauzei și efectului. Mediul descris de André Luiz în această carte aparţine unei lumi astrale superioare, unde sufletele se pregătesc pentru a trece către lumi mai elevate, mai imponderabile sau pentru a se reîncarna din nou în planul material. În acest moment, cititorul obișnuit ar putea să își pună întrebări despre relaţia lui André Luiz cu Francisco Cândido Xavier. În majoritatea scrierilor mediumice, sunt implicate cel puţin două fiinţe: mediumul și entitatea care transmite. În cazul de faţă, mediumul este Xavier, iar spiritul este autorul André Luiz, acesta fiind pseudonimul ales de spirit pentru a-și ascunde fosta identitate de pe Pământ, din motive explicate în altă parte a cărții. Singura informaţie disponibilă cu privire la identitatea acestui spirit este că a fost un doctor destul de cunoscut care a trăit la începutul acestui secol în Rio de Janeiro. Multiplele încercări de a-l identifica, motivate de curiozitatea umană, au avut drept rezultat pure speculaţii. André Luiz i-a transmis mediumului Xavier – mai ales prin dicteu automat – și alte cărţi la fel de însemnate și de revelatoare ca Nosso Lar, majoritatea fiind publicate de Federaţia Spiritistă Braziliană. Câteva dintre cărţile lui André Luiz și multe dintre mesajele sale individuale au fost traduse în alte limbi.
Francisco Cândido Xavier, sau Chico Xavier, după cum este cunoscut, este un medium admirat și iubit în toată Brazilia. Darurile sale spirituale uluitoare și marele succes literar (în iunie 2002, numărul cărţilor lui Chico Xavier ajunsese la 412, totalizând circa 50 de milioane de exemplare vândute. Veniturile din vânzarea acestor cărţi au fost integral donate pentru opere de caritate. Chico Xavier a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace în anii 1981 și 1982) nu au afectat bunătatea și umilinţa sa. La scurt timp după cel de-al patruzecilea an de ajutor spiritual și social din partea sa, Brazilia părea că începe să-și dea seama de eforturile și devotamentul lui Chico. A fost numit cetăţean de onoare al orașului Uberaba, locul unde trăiește acum. Acest gest oficial a fost apoi copiat de multe alte sate și orașe din întreaga ţară, fiecare dintre ele numindu-l cetăţean de onoare. Apariţiile sale în faţa cercurilor de intelectuali pe canalele de televiziune braziliene, unele durând până la câteva ore, i-au adus respectul întregii naţiuni pentru inteligenţa cu care a răspuns, sub ghidare spirituală, întrebărilor controversate ce i-au fost adresate. Cu mare bucurie prezentăm cititorului această carte de o importanţă deosebită. Suntem siguri că, după ce îi vor analiza conţinutul, cititorii noștri vor fi de acord cu noi că adevărul vechii zicale care spune că „nimeni nu s-a întors din morţi ca să povestească“ va fi serios pus la încercare de această carte. Totodată, pe parcursul cărţii, vor fi puse într-o nouă lumină cuvintele Domnului nostru Iisus Cristos care a spus:
„În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri“ (Ioan, 14:2).