Originea arcanelor de tarot se pierde în negura timpurilor, existând multe versiuni de datare şi de explicare a apariţiei lor. Una dintre multele legende despre tarot spune că, odată cu distrugerea faimoasei biblioteci din Alexandria, înţelepţii lumii au făcut sfat de taină pentru a găsi împreună o modalitate sigură de a salva şi păstra Cunoştinţele Lumii. Era necesar să fie asigurate două cerinţe: să fie bine păzite şi să fie accesibile numai celor iniţiaţi. Totuşi, nicio soluţie nu părea îndeajuns de bună. Către sfârşit, un tânăr pe care nimeni nu-l luase până atunci în seamă a venit cu o propunere neobişnuită, dar ingenioasă. Cum nicio construcţie omenească nu este veşnică, şi orice loc, oricât de tăinuit, poate fi descoperit prin simplu hazard sau trădare, Cunoştinţele de preţ ale omenirii nu trebuie protejate, nici ascunse. Dimpotrivă, ele trebuie să fie lăsate să circule. Dar nu oricum, ci încifrate. Dacă ar fi ascunse, ele ar stârni curiozitatea. Expuse, toţi le vor ignora. Desenate pe tăbliţe de lut, esenţializate şi deci criptate, învăţăturile de taină şi cunoştinţele străvechi ale lumii vor circula în voie prin lume, vizibile doar pentru cei care pot şi vor să le vadă. Cum oamenii iubesc jocul, aparenţa lor trebuia să fie atrăgătoare, pentru ca, ignorându-se adevărata lor semnificaţie, să fie folosite doar ca mijloc de distracţie. Propunerea tânărului a fost acceptată ca fiind cea mai înţeleaptă, şi astfel, se spune, au apărut arcanele tarotului.
Astfel, Misterele Universului au fost desenate pe tăbliţe de lut, în culori atrăgătoare şi sub aparenţe banale, dar ascunzând taine profunde. Însăşi denumirea arcanum sugerează aceasta, deoarece în limba latină înseamnă „mister”, „necunoscut”, „de neînţeles”. Mesajul ascuns al arcanelor de tarot se dezvăluie doar celui care se apropie cu smerenie şi dragoste faţă de orice formă de viaţă, mai presus de vremuri sau credinţe.
Arcanele de tarot au avut încă din timpuri străvechi o destinaţie unică şi bine definită, şi anume, aceea de a desluşi viitorul sau partea necunoscută a fenomenelor şi a oamenilor. De aceea, este necesar să ne apropiem de ele cu reverenţă, deoarece folosirea lor este un act mistic şi care îl conectează pe cel care le mânuieşte, dar şi pe cel care beneficiază de informaţiile extrase din ele, la Forţa Spirituală Universală, care este Însuşi Dumnezeu.
Tarotul este o practică divinatorie tradiţională. Precum se vede, la rădăcina cuvântului divinatoriu se află cuvântul divin, care printre altele înseamnă „provenit de la Dumnezeu”. Ceea ce înseamnă că această practică este valabilă, susţinută şi protejată numai atâta timp cât omul o face în acord cu Voinţa lui Dumnezeu. Ce presupune aceasta? Presupune ca fiinţa care consultă tarotul să nu îşi aroge vreun merit pentru acest act de divinaţie şi pentru rezultatul lui. În condiţii de practică autentică, singurul care acţionează şi care oferă răspunsurile este Dumnezeu. Altfel nu are sens acest joc magic şi nici nu este bine să fie practicat. A transforma profanul în sacru este un act de glorificare şi de îndumnezeire a fiinţei umane. Dar a transforma sacrul în profan este un pas înapoi în evoluţia fiinţei umane (pe calea restabilirii legăturii ei cu dumnezeirea). La fel este şi în cazul în care vom încerca să facem din această practică divinatorie tradiţională un banal joc de amuzament.