Enigmele dezvăluite ale fantomelor de la Trianon

Enigmele dezvăluite ale fantomelor de la Trianon

Enigmele dezvăluite ale fantomelor de la Trianon.
O uluitoare experință de proiecție spontană în trecutul îndepărtat

de Anne Moberly și Eleanor Jourdain

 

Am citit această carte într-o singură zi. M-a captivat experiența celor două autoare care dezvăluie în amănunt și cu acribie științifică experiența și studiile ulterioare asupra fenomenului pe care l-au trăit personal. Pe data de 10 august 1901, două englezoaice, Anne Moberly și Eleanor Jourdain au avut o experiență neobișnuită în timpul unei excursii la castelul de la Trianon. În timp ce se plimbau prin parcul castelului au trecut printr-un portal în trecut. Au întâlnit persoane îmbrăcate neobișnuit, cu unele au conversat. Li s-au părut stranii accentul, comportamentul, hainele persoanelor întâlnite. Au făcut cercetări amănunțite asupra cartografiei locului, a hainelor și fizionomiei persoanelor întâlnite. Dovada că s-a întâmplat ceva ieșit din comun a fost faptul că împrejurimile castelului erau diferite – au întâlnit o pădure deasă, o cascadă mică, un pod rustic, o grotă – aspecte peisagistice care existau în 1789 dar nu și în 1901. Înregistrările istorice au arătat că au pășit pentru scurt timp în anul 1789 când regina Maria Antoaneta își trăia ultimii ani fericiți la Trianon, înainte de execuția sa, pe 16 octombrie 1793.

Anul vizitei în timp a fost aflat prin deducție logică, ca urmare a întâmplărilor mărunte la care au fost martore cele două turiste, întâmplări care au fost regăsite în Almanahul istoric al Revoluției Franceze. Autoarele s-au mai documentat și din Arhivele Naționale și din cărțile vremii, scrise de contemporanii reginei: Memoriile doamnei de Turzel, Amintirile unui paj, jurnalul modistei reginei, Mode și uzanțe precum și din alte cărți pe tema familei regale și a Revoluției Franceze.

Povestea chiar este o fereastră deschisă în timp prin care cititorul, prin ochii celor două autoare poate arunca o privire într-o zi din viața reginei Maria Antoaneta. Mi-au reținut atenția detaliile istorice pe care nu le știam până la lectură, m-a entuziasmat experiența vivantă pe care am trăit-o pe parcusul lecturii cărții. La finalul cărții editorul a inserat la Postfață căteva povestiri similare pentru a ilustra faptul că întâmplarea descrisă de cele două autoare nu este singulară.

Pentru mine personal, ca cititoare, povestirile din cartea sus-menționată au o anumită atracție, datorită faptului că am fantazat de câteva ori pe tema călătoriei în timp. Mi-am pierdut în mod tragic două surori și dorul și dragostea față de ele s-a manifestat uneori printr-o dorință copleșitoare de a le revedea. Preocupată de domeniul paranormal și încercată uneori de emoții stranii în anumite locuri energetice uneori îmi spuneam că ar fi minunat dacă aș găsi un loc prin care să trec în alt timp, să le regăsesc pe surorile mele înainte să moară, să le mai îmbrățișez odată. Deși este un tip de experiență care nu se poate controla, totuși, această carte dovedește că anumiți oameni, senzoriali, în anumite circumstanțe de loc și de timp pot să călătorească în timp și apoi să se întoarcă în locul și timpul de unde au plecat.

Felicia Drăgușin