Livada - Istorioare cu tâlc din tradiția sufită

Bustan (în traducere Livada) este o lucrare scrisă inițial în versuri, fapt care face traducerea cu atât mai dificilă cu cât respectă regula invariabilă adoptată de fiecare poet persan al acelor vremuri, și anume aceea de a sacrifica sensul de dragul păstrării ritmului și a măsurii versului. Din acest motiv, nu puține sunt situațiile în care înțelesul este atat de ambiguu, încât până și experții persani care au o ingeniozitate remarcabilă în a explica ceea ce nu este clar, s-au văzut nevoiți să omită numeroase strofe datorită neputinței de a le desluși complexitatea și de a pătrunde semnificația ezoterică a ideilor poetului.

Titlurile capitolelor acestei lucrări aduc în discuție un mare numar de subiecte cu caracter etic, lucrarea constituindu-se astfel într-un compendiu de filozofie ale cărui principii vor rămâne valabile de-a lungul timpului.

Mesajul lui Sa`di nu este cel al unui vizionar. Religia sa a fost eminamente practică - el nu a fost adeptul recluziunii și ascetismului, ci susținea că îndeplinirea îndatoririlor față de semeni este sinonimă cu îndeplinirea îndatoririlor față de Divin. Aceasta este ideea de bază a învățăturilor sale. „Religia“, spunea el, „constă numai în serviciul adus oamenilor; ea nu se rezumă la mătănii, la covorul pentru rugăciune sau la obiceiul de a cerși“.

Această idee apare într-o istorioară din primul capitol susținută de un întelept la care se spune ca a venit în vizită un rege al Persiei pentru a-i cere sfatul. Povestea, precum multe altele din carte, poate sau nu să se bazeze pe o întamplare reală; dar introducând în poveștile sale diferite personaje care au existat în realitate, Sa`di creează fundalul palpitant și în același timp instructiv specific legendelor, ce se întrepătrunde cu preceptele morale care abundă în cartea sa.

În capitolul doi este ilustrată grația salvatoare a bunăvoinței. Două dintre anecdotele din acest capitol îl au ca personaj principal pe Hatim Tai, renumitul conducător arab a cărui generozitate era atât de mare, încât ar fi preferat să moară decât sa îl dezamăgească pe mesagerul trimis de un rege invidios pentru a-l asasina. Merită să mai amintim și istorioara intitulată Dervisul și vulpea din care înțelegem modul în care Orientul interpretează cuvântul qismat, adica „noroc“. Sa`di subliniază aici necesitatea eforului personal, criticând lenea și dezinteresul celui care, folosind Soarta ca și scuză, nu face nimic.

Cuprinsul cărții "Livada - Istorioare cu tâlc din tradiția sufită"

Capitolul 1 Despre justiție și administrarea guvernului
Capitolul 2 Despre bunăvoința
Capitolul 3 Despre iubire
Capitolul 4 Despre umilință
Capitolul 5 Despre acceptare
Capitolul 6 Despre mulțumire
Capitolul 7 Despre educație
Capitolul 8 Despre recunoștință
Capitolul 9 Despre căință
Capitolul 10 Despre rugăciune

Fragmente din carte:

Să nu îi vorbeşti de rău nici pe cel bun şi virtuos, şi nici pe cel rău şi meschin, deoarece astfel îl nedreptăţeşti pe cel dintâi şi îţi faci un duşman din cel de-al doilea. Să ştii că acela care îl defăimează pe aproapele său, de fapt, îşi dezvăluie propriile lui metehne. Dacă vorbeşti pe cineva de rău, aceasta face din tine un păcătos, chiar dacă este adevărat ceea ce ai spus.

Un om care mergea pe jos a fost lăsat în urmă de tovarăşii săi de drum, deoarece ei călăreau catâri. Omul se tânguia spunând: „Cine, din acest deşert, este mai nenorocit decât mine?" Un catâr din caravană i-a răspuns: „O, tu, omule prost! Cât timp vei mai deplânge tirania sorţii? Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că, deşi nu călăreşti un catâr, nu eşti un animal pe care îl călăresc alti oameni."