Edituri

No manufacturer

Nestatornici

Nestatornici

Nestatornici

Pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării,tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo..”   (Iacov, 1:6)

Este de netăgăduit faptul că există o îndoială științifică și filosofică în lume; găzduită de inimi leale, ea constituie un stimul prețios pentru dobândirea unor convingeri puternice și elevate; însă Iacov se referă aici la inconstanța omului care, căutând să obțină beneficiile dumnezeiești în sfera avantajelor personale, urmărește de obicei diverse situații pe terenul căutării intelectuale, fără a-și propune deloc să aibă încredere în valorile substanțiale ale vieții.

Cel care încearcă să treacă prin mai multe uși simultan nu reușește în cele din urmă să străbată niciuna.

Superficialitatea le dăunează ființelor umane în orice situație și în special în domeniul muncii, al bolilor trupului și al relațiilor afective.

Pentru ca cineva să poată aprecia în mod corect o anumită experiență, trebuie să enumere câți ani și-a petrecut în acea situație, trăindu-i caracteristicile.

Mai presus de toate, este necesar să avem în mod sincer încredere în Înțelepciunea și Bunătatea Celui Preaînalt, înțelegând faptul că este indispensabil să perseverăm în relația cu o anumită ființă sau cu o anumită cauză care ne ajută și ne edifică.

Cei nestatornici sunt asemenea valurilor mării atrase de vânt și purtate dintr-o parte în alta.

Când slujești sau când aștepți binecuvântările Celui de Sus, nu te lăsa condus de o neliniște bolnăvicioasă. Tatăl dispune de nenumărate instrumente pentru a gestiona binele și El este întotdeauna același Domn și Tată, dincolo de tot și de toate. Darul îți va fi oferit, dar depinde de tine, de felul în care acționezi în cadrul acestei lupte constructive, dacă perseverezi sau nu în încredere, căci fără încredere Puterea Dumnezeiască întâmpină în mod firesc obstacole în a se manifesta în calea ta.

 

fragment din lucrarea Pâinea noastră cea dumnezeiască de Chico Xavier