Edituri

Reduceri

Cel mai frumos CADOU

Cel mai frumos CADOU

Pacea sufletească - Lumina dumnezeiască - Bucuria copilarească

De sărbatori, cu toţii ne dorim să primim şi să dăruim la rândul nostru cadouri semnificative, emoţionante, care să simbolizeze pentru cei dragi pacea sufletescă, lumina dumnezeiască şi bucuria copilărească - alături de alte stari minunate.

Fără să ştim intotdeauna, noi atunci punem în aplicare Legea dăruirii oculte.

Cu mult timp în urmă, Iisus Hristos ne-a revelat una dintre cele mai importante legi divine spirituale, a cărei valoare este imensă: Legea daruirii oculte. Această lege a fost enunţată atunci în cuvinte puţine, care sunt pline de înţelepciune: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide, caută şi vei găsi”.

Punerea în aplicare a acestei importante legi spirituale poate fi realizată cu uşurinţă, oriunde şi oricând, şi cel mai mare beneficiu al integrării acestei legi în existenţa noastră de zi cu zi este acela că ne permite să descoperim cu o bucurie crescândă că, de fapt, tot ceea ce le dăruim celorlalţi, în realitate ne dăruim, totodată, şi nouă înşine.

Atunci când dăruim acelora care merită divine daruri şi aspirăm să le dăruim, cu ajutorul lui DUMNEZEU, la momentul potrivit, tot ceea ce au nevoie pentru binele şi transformarea lor lăuntrică, acţionând într-o stare de entuziasm profund şi de abnegaţie, devenim astfel un tainic canal divin în şi prin care se manifestă de fiecare dată DUMNEZEU Tatăl. Acţionând în felul acesta, o parte importantă din binele pe care îl dăruim sau îl facem celorlalţi ne revine atunci şi nouă, în simultaneitate.

Pentru a aprofunda aceasta lege va invitam sa consultati lucrarea: O povestire cu tâlc despre modul viclean în care acţionează entităţile malefice

Atunci când manifestăm recunoştinţă, în primul rând faţă de DUMNEZEU , pentru tot ceea ce ni se dăruie din abundenţă, manifestarea unei stări de recunoştinţă sinceră şi profundă măcar de 2-3 ori pe zi faţă de DUMNEZEU Tatăl ne ajută extraordinar de mult să ne transformăm, să ne purificăm, să ne elevăm frecvenţa dominantă de vibraţie şi, mai mult decât atât, ne pregăteşte pentru a primi noi şi noi daruri binefăcătoare şi bucurii spirituale, pe care DUMNEZEU este dispus să le ofere din preaplinul Său nesfârşit tuturor acelora care manifestă în mod constant o stare de recunoştinţă profundă faţă de El. Acest principiu este foarte important să nu fie pierdut din vedere de toţi aceia care vor să beneficieze din plin şi în permanenţă de Legea Dăruirii Oculte.

În felul acesta, atunci când dăruim altora sau unei singure finţe umane iubire sau alte trăiri spirituale înalte, cum ar fi: altruism, entuziasm, bunăvoinţă, bunătate, detaşare, tandreţe etc., acest proces de rezonanţă specific ce se declanşează în universul nostru lăuntric ne transformă într-un sui generis canal divin, în şi prin care se manifestă acea energie specifică, ce în ultimă instanţă provine de la DUMNEZEU Tatăl. Atunci când dăruim din abundenţă celorlalte fiinţe umane o anumită stare spirituală, radiind în jurul nostru în ambianţa în care ne aflăm acea energie (modulată în funcţie de trăirea sau starea spirituală pe care o dăruim),  facem astfel să intre în acţiune, imediat după aceea, Legea Dăruirii Oculte, dar de fiecare dată un anumit procentaj, considerabil, din energia pe care o dăruim rămâne şi se acumulează în propriul nostru univers lăuntric, devenind astfel hrană aleasă pentru sufet. În felul acesta, fiecare dintre noi, cei care facem să intre în acţiune Legea Dăruirii Oculte, nu numai că îi ajutăm pe toţi cei care sunt deschişi să primească o energie sublimă spirituală şi să aibă astfel acces la o stare spirituală care până atunci nu le-a fost accesibilă, dar totodată exact ceea ce le dăruim celorlalţi, ne dăruim în simultaneitate şi nouă înşine (într-o anumită proporţie).

Trebuie să reţinem că nu avem nevoie de diplomă universitară pentru a pune în acţiune Legea Dăruirii Oculte şi pentru a deveni canale divine, în şi prin care se manifestă energii spirituale extraordinare, făcând astfel cu putinţă, de fiecare dată, manifestarea Legea Dăruirii Oculte, care acţionează într-un mod miraculos în favoarea celorlalţi, transformându-i şi ajutându-i să crească spiritual în simultaneitate, dar producând, totodată, şi propria noastră transformare sau creştere lăuntrică accelerată.

Pentru a pune în acţiune într-un mod exemplar Legea Dăruirii Oculte (exercitând-o cu succes mai ales în domeniul spiritual), este important să ne dăm seama că trebuie să ne dăruim cu totul şi într-un mod necondiţionat lui DUMNEZEU Tatăl, pentru a deveni în felul acesta nişte canale perfecte sau, altfel spus, nişte instrumente divine, în şi prin care El se manifestă, atunci când trebuie şi atât cât trebuie, în moduri care adeseori sunt pentru noi surprinzătoare şi misterioase, oferind fiinţelor umane darurile divine de care au nevoie.

Dăruindu-ne în totalitate lui DUMNEZEU şi consacrându-ne în felul acesta ca instrumente ale Sale în această lume, devenim în felul acesta capabili să îi ajutăm pe ceilalţi prin intermediul ajutorului misterios şi atotputernic ce vine de la DUMNEZEU şi reuşim în felul acesta să facem Voia Sa, învăţând totodată din experienţele spirituale extraordinare pe care le trăim atunci când DUMNEZEU realizează Voia Sa (în şi prin fiinţele noastre) pentru cei pe care vrea să-i ajute prin intermediul nostru. Aceasta este o mare taină, la care mulţi dintre noi vom asista lăuntric atunci când vom pune în acţiune Legea Dăruirii Oculte, pentru ca DUMNEZEU să se manifeste, oferind prin fiinţa noastră, acelora care merită, divinele Sale daruri de care ei au nevoie. În urma acestei experienţe spirituale profund misterioase, sublime, înălţătoare, fiecare dintre noi vom fi profund transformaţi, luminaţi, purifcaţi prin intermediul a ceea ce se manifestă atunci prin noi şi vom benefcia în felul acesta de partea care ni se cuvine datorită ajutorului pe care îl oferim celorlalţi atunci când prin universul nostru lăuntric sunt dăruite comorile spirituale pe care DUMNEZEU Tatăl le revarsă atât asupra celor chemaţi, cât şi asupra celor aleşi.

Printre micile simboluri ce ne ajuta sa ne reamintim despre acestea, Oracolele spirituale stau la loc de cinste si ne ajuta sa chemam in fiecare an in sufletele si in casele noastre credinta, bucuria, generozitatea şi spiritul autentic al daruirii.