Ezoterismul creştin

16,00 lei

Editura Herald

Colecţía Philosophia Perennis

Format 13×22 cm

172 pagini

Descriere

În ciuda originilor iniţiatice ale creştinismului, acesta, în starea sa actuală, nu este cu siguranţă nimic altceva decât o religie, adică o tradiţie de ordin exclusiv exoteric, neavând în el însuşi alte posibilităţi decât cele ale oricărui exoterism; el nu le pretinde de altfel în niciun fel, deoarece nu e vorba niciodată în ceea ce-l priveşte de altceva decât de a obţine „mântuirea”. O iniţiere poate fireşte să i se suprapună, şi ar fi necesară chiar pentru ca tradiţia să fie într-adevăr completă, posedând efectiv cele două aspecte exoteric şi ezoteric; însă, în forma sa occidentală cel puţin, această iniţiere, în fapt, nu mai există în prezent.

E de altfel evident că respectarea riturilor exoterice este suficientă din plin pentru a atinge „mântuirea”; asta e deja mult, desigur, şi chiar tot ce poate pretinde în mod legitim, astăzi mai mult decât oricând, imensa majoritate a fiinţelor umane; dar ce vor face, în aceste condiţii, cei pentru care „Paradisul nu este încă decât o închisoare”?

Rene Guenon

 

Cuprins:

Cuvânt înainte (Jean Reyor)

Scurtă privire asupra ezoterismului creştin

Partea întâi

Structura şi caracteristica tradiţiei creştine

Despre limbile sacre

Creştinism şi iniţiere

Partea a doua

Despre câteva organizaţii iniţiatice creştine

Păzitorii Pământului Sfânt

Limbajul secret la Dante şi la „Fedeli D’amore” I

Limbajul secret la Dante şi la „Fedeli D’amore” II

Noi consideraţii despre limbajul secret la Dante

„Fedeli D’amore” şi „Curţile Amorului”

Sfântul Graal

Inima-Sacră şi legenda Sfântului Graal

Sfântul Bernard

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.