Amintiri din rai

Uimitoarele amintiri ale copiilor din perioada de dinaintea venirii pe pământ


Autor: Dr. Wayne W. Dyer, Dee Garnes
Editura: Adevar Divin
Pagini: 254
Format: 13 x 20 cm


29,00 lei

Descriere

Dr. Wayne W. Dyer, Dee Garnes

Amintiri din rai

Editura: Adevar Divin

Această carte fascinantă îi încurajează pe părinţi şi bunici să îşi asume un rol mult mai activ în comunicarea cu aceşti nou-veniţi… şi să înţeleagă că experienţa terestră înseamnă mult mai mult decât percepem noi cu cele cinci simţuri ale noastre.

Poetul britanic William Wordsworth, care a trăit în secolul XIX, a afirmat că noi ne pierdem încetul cu încetul cunoaşterea referitoare la rai, pe măsură ce creştem. El a declarat că „naşterea noastră nu este decât un somn şi o uitare” a existenţei noastre celeste de dinainte.

Dr. Wayne W. Dyer şi coautoarea Dee Garnes au declarat de multe ori că cei care cunosc cele mai multe lucruri despre Dumnezeu sunt copiii mici, care au stat până recent în braţele lui Dumnezeu. Dee s-a convins de acest lucru în urma unei interacţiuni cu propriul ei copil. Curioşi să afle mai multe despre acest fenomen, Wayne şi Dee au decis să lanseze o invitaţie adresată părinţilor din întreaga lume, de a-şi împărtăşi experienţele. Răspunsul copleşitor pe care l-au primit i-a determinat pe cei doi să scrie această carte, care include cele mai interesante relatări primite, în care copiii vorbesc despre amintirile lor de dinainte de naştere.

După toate aparenţele, copiii mici ajung în această lume păstrând amintiri din perioada petrecută în lumea spiritelor, dovedind acest lucru membrilor familiilor lor. Ei descriu dialoguri cu Dumnezeu, afirmă că şi-au ales personal părinţii, vorbesc despre diferiţi membri de familie decedaţi înaintea naşterii lor pe care i-au cunoscut în dimensiunea spirituală, îşi aduc aminte de vieţile lor anterioare şi descriu cu elocvenţă şi cu acurateţe iubirea divină care există dincolo de această lume fizică, dar şi o perioadă în care puteau comunica telepatic şi în care s-au decis să coboare pe pământ.

Această carte fascinantă îi încurajează pe părinţi şi bunici să îşi asume un rol mult mai activ în comunicarea cu aceşti nou-veniţi… şi să înţeleagă că experienţa terestră înseamnă mult mai mult decât percepem noi cu cele cinci simţuri ale noastre.

Numit cu afecţiune „părintele motivaţiei” de către fanii săi, dr. Wayne W. Dyer a fost un autor, vorbitor şi pionier de renume internaţional în domeniul dezvoltării personale. De-a lungul celor patru decenii ale carierei sale, el a scris peste 40 de cărţi (dintre care 21 au devenit bestselleruri), a creat numeroase programe audio şi video, şi a apărut la mii de emisiuni de televiziune şi de radio.

Wayne şi-a luat doctoratul în consiliere educaţională de la Universitatea Wayne State, a fost profesor asociat la Universitatea St. John’s din New York şi s-a dedicat întreaga viaţă revelării sinelui său superior. În 2015, şi-a părăsit corpul fizic, întorcându-se în Sursa Infinită pentru a se îmbarca într-o nouă aventură.>

Dee Garnes locuieşte în Maui împreună cu soţul ei şi cu cei doi copii ai lor. În timpul liber, când nu se joacă cu fiul ei sau când nu are grijă de fetiţa ei, ea înoată în ocean şi face drumeţii. Cea mai lungă drumeţie pe care a făcut-o a durat 50 de zile. Ea a parcurs atunci traseul de 800 de km de pe malul râului Colorado. Cu această ocazie, ea a descoperit că menirea ei nu este numai să stea în mijlocul naturii (în munţi sau pe malul oceanului), ci şi să îi vindece şi să îi ajute pe oameni. A lucrat ca terapeut masor timp de peste 13 ani şi a fost, printre altele, asistenta doctorului Wayne Dyer.

Cuprins:

Introducere de dr. Wayne W. Dyer ix
Introducere de Dee Garnes xiii
Capitolul 1 Amintiri din rai 1
Capitolul 2 Amintiri din vieţile anterioare 37
Capitolul 3 Amintiri referitoare la alegerea părinţilor 67
Capitolul 4 Amintiri referitoare la reîncarnarea membrilor de familie şi la inversarea rolurilor 101
Capitolul 5 Amintiri referitoare la conexiunile spirituale cu Sursa noastră 125
Capitolul 6 Înţelepciunea mistică şi premonitorie 151
Capitolul 7 Prieteni invizibili şi apariţii spirituale 179
Capitolul 8 Poveşti despre îngeri 211
Cuvânt de încheiere 233
Despre autori 235

Fragmente din carte:

Capitolul 4

Amintiri referitoare la reîncarnarea membrilor de familie si la inversarea rolurilor

Subiectul reîncarnarii în aceeasi familie de-a lungul mai multor generatii este un numitor comun în raspunsurile pe care le-am primit de la oamenii din întreaga lume. Se pare ca cei mici au amintiri distincte referitoare la vietile anterioare traite alaturi de alte persoane din actuala lor familie. Aceasta idee a „întoarcerii în aceeasi familie” demonstreaza cât de personal este procesul reîncarnarii, care face ca probleme emotionale si relationale sa se perpetueze de la o viata la alta. De fapt, aceasta idee a reîncarnarii în cadrul aceleiasi familii este atât de persistenta în literatura referitoare la vietile anterioare ca a fost scrisa o carte întreaga pe aceasta tema: Întoarcerea din rai, de Carol Bowman, care prezinta mii de exemple ale acestui fenomen.

Exista foarte multe exemple de suflete care încearca sa îsi corecteze greselile facute fata de membrii familiei prin reîncarnarea în cadrul aceleiasi familii, de data aceasta sub forma de copii. Eu numesc acest fenomen „inversarea rolurilor”, si capitolul de fata prezinta numeroase astfel de ilustratii. Împreuna cu Dee, am primit sute de povesti în care copiii le spun parintilor uluiti: „Cândva am fost mama ta, acum tu esti a mea” sau „Îti mai amintesti când tu erai copil si eu te hraneam?” Astfel de afirmatii, rostite cu toata seriozitatea de copii, trezesc reactii incredule din partea adultilor mai batrâni si mai „întelepti”. Cel mai adesea, copiii fac astfel de afirmatii fara sa încerce sa le demonstreze sau sa îsi convinga parintii ca teoria reîncarnarii este corecta. Ei nu fac decât sa îsi exprime adevarul pe care îl cunosc.

Unii oameni îsi amintesc ce viseaza, iar altii nu. Într-o maniera similara, unii oameni îsi amintesc vietile anterioare, iar altii nu. Un copil nascut într-o familie poate fi sufletul unei persoanei dragi care a decedat, si se pare ca exista foarte multe dovezi care sustin aceasta teorie. În acest capitol vei întâlni foarte multe dovezi anecdotice care ti-ar putea deschide mintea în fata acestei posibilitati.

De buna seama, asta nu înseamna ca orice copil care se naste într-o familie este automat un stramos reîncarnat. Dupa examinarea unui numar foarte mare de dovezi, multe dintre ele oferite de cercetatori credibili care au studiat în profunzime acest subiect, personal mi-am deschis mintea în fata acestei realitati. Nici eu, nici Dee, nu pretindem ca întelegem de ce opteaza sufletele pentru a se reîncarna în sânul acelorasi familii de-a lungul mai multor generatii, dar exista suficienti oameni pe aceasta planeta care descriu astfel de relatari pentru a te încuraja sa îti privesti copiii si sa te întrebi cine au fost ei înainte de a intra în familia ta. Cine stie? S-ar putea ca bebelusul pe care îl strângi la piept si îl alaptezi sa fie chiar bunicul tau. Nu ti se pare acesta un gând delicios?

*

Am un fiu de patru ani pe nume Noah. Noah nu si-a cunoscut niciodata bunicul (pe tatal meu), care a decedat în anul 2002. Acum un an, am petrecut o dupa-amiaza împreuna cu el. La un moment dat, în timp ce urcam scarile împreuna, s-a întors catre mine si mi-a spus:

– Stii, tati, când erai de vârsta mea, eu am fost tatal tau!

Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost: „Oare chiar ar putea fi reîncarnarea tatalui meu?”

– De unde stii? l-am întrebat.

– Stiu, s-a limitat el sa îmi raspunda, dupa care si-a vazut de joaca.

– Didier Brun

Dubai, Emiratele Arabe Unite

*

Mama mea a ramas însarcinata, dar a pierdut copilul, o fetita pe care dorea sa o numeasca Nicole. Doi ani mai târziu, am ramas la rândul meu însarcinata, si am decis sa îmi numesc fetita Nicole. Am discutat cu mama posibilitatea ca sufletul fetitei mele sa fie acelasi care a încercat sa coboare pe pamânt prin intermediul ei.

Când Nicole avea cinci ani, ea mi-a spus:

– Mami, înainte de a veni în burtica ta, am fost în burtica lui buni.

Am izbucnit în lacrimi si am sunat-o imediat pe mama, ca sa îi spun ce mi-a transmis Nicole. Replica ei a fost confirmarea pe care o asteptam.

– Jody Struck Amsberry

*

Când nepoata mea Elise avea doi ani, i-am spus ca îmi aducea aminte de propria mea bunica, care m-a crescut si care a murit în urma cu 50 de ani. Elise mi-a raspuns imediat:

– Stiu, caci eu sunt chiar ea.

Fiind atât de mica, nu avea cum sa glumeasca sau sa ma ia peste picior… Pur si simplu afirma adevarul pe care îl cunostea. Afirmatia ei m-a cutremurat. Nu am sa o uit niciodata.

– Jacqueline Jewett

Santa Rosa, California

*

Am descris aceasta istorie în cartea mea, Respiratia unui copil. Îmi amintesc ca aveam doi ani si luam prânzul împreuna cu mama, când m-am uitat la ea si am simtit pâna în profunzimile sufletului ceea ce i-am spus: „Cândva eu am fost mama ta. Acum tu esti a mea”. Nu am uitat niciodata aceste cuvinte, dar le-am pastrat pentru mine.

Peste ani, propria mea fiica mi-a spus într-o dupa-amiaza: „Cândva eu am fost mama ta. Acum tu esti a mea”. A fost un moment cutremurator, iar sentimentul pe care l-am avut în copilarie mi s-a confirmat din nou. Într-o alta viata am jucat roluri inversate.

– Donna Rinelli

Edgewater, Florida

*

Nepotul meu, Louis-David, avea patru sau cinci ani când a început sa evoce amintiri despre tatal meu, pe care nu l-a cunoscut niciodata, zâmbindu-mi cu un licar special în ochi atunci când facea lucruri similare pe care le facuse tata. Într-o zi mi-a spus: „Îmi amintesc ca am fost el. Îmi amintesc de tine”. La acea vreme nu existau filme sau chiar poze vechi. Vorbeam de multe ori cu el despre bunica, dar niciodata despre bunicul.

Chiar daca nu detin dovezi referitoare la vietile anterioare, continui si astazi sa ma întreb care este adevarul. Tata a luptat în razboi, iar acest lucru l-a distrus. Louis s-a nascut cu platfus. Presupun ca daca este într-adevar reîncarnarea tatalui meu, nu mai doreste sa poata fi înrolat vreodata. Tata avea un brat putin îndoit la cot (nu am stiut niciodata de ce). Louis si-a rupt bratul, care i se misca acum la fel cum i se misca lui tata. Exista multe alte lucruri marunte care îmi amintesc de tata. Nu vreau sa spun ca sunt absolut convins ca Louis este reîncarnarea tatalui meu, dar nu pot sa nu remarc unele asemanari izbitoare.

– Sylvie Perras

Laval, Quebec, Canada

*

Am patru copii, dar nu m-am trezit în plan spiritual decât dupa nasterea celui mai mic dintre ei, Raphael. Mi-as fi dorit sa fi fost mai lucida si cu ceilalti trei. Cine stie câte lucruri interesante am ratat din cauza incapacitatii mele de a le asculta.

Într-o seara, pe când Raphael avea doi ani, îi citeam o poveste în pat, când mi-a spus din senin:

– Îti mai amintesti când aveam cealalta mamica?

Slava cerului ca îl vazusem recent pe Brian Weiss la emisiunea lui Oprah, asa ca nu am ramas complet socata! I-am raspuns:

– Nu, nu îmi mai amintesc. Ce altceva îti mai aduci aminte?

– Nu stiu. Dar îti mai amintesti perioada în care eu am fost mama ta si tu copilul meu?

Parca m-a lovit în moalele capului. Mi se parea incredibil!

– Nu, i-am raspuns, dar mi-as dori sa îmi aduc aminte. A fost bine atunci?

– Da, dar îmi place mai mult acum.

A fost unul din cele mai uimitoare momente din viata mea.

– Colette Longin

Great Falls, Montana

*

Într-o zi, când fiica mea Rebecca avea trei ani, ne jucam împreuna în camera ei când ea m-a întrebat:

– Îti mai amintesti când eram mamica ta?

– Nu. Povesteste-mi tu, i-am raspuns, în timp ce mi se facuse pielea de gaina.

– Nu am fost foarte buna cu tine. Îti amintesti?

– Nu, nu-mi mai amintesc.

– Ma rog, ma bucur ca tu esti mama mea acum.

La ora actuala Rebecca are 13 ani si nu îsi mai aminteste de acest schimb de cuvinte. Mi-as fi dorit sa stiu ce pot face pentru a o ajuta sa pastreze aceste amintiri.

– Susan Koening

Centereach, New York

*

Când nepoata mea avea trei ani, am întrebat-o daca am mai fost vreodata împreuna înainte ca ea sa vina aici.

– Da, mi-a raspuns ea. Eu am fost mamica ta!

M-au trecut fiorii, si am simtit ca acest lucru era adevarat.

– Teresa Jackson

New Gloucester, Maine

*

Cu ani în urma, când fiica mea nu împlinise înca trei ani, lucram într-un schimb de noapte ca infirmiera si îmi petreceam zilele motaind pe o canapea „ca sa o tin sub observatie”. Era foarte grijulie cu mine si ma mângâia pe cap atunci când atipeam. Într-o zi, dupa ce mi-a dat câteva ghionturi ca sa ma trezesc, mi-a spus (si nu o sa uit niciodata ce mi-a spus atunci):

– Nu-ti mai amintesti? Cândva eu eram mamica ta.

Aceasta replica m-a trezit de tot! Cred ca aratam foarte surprinsa, caci mi-a repetat de mai multe ori acelasi lucru. I-am povestit ce s-a întâmplat sotului meu, si am ramas amândoi cu convingerea ca s-ar putea ca fetita noastra sa fi pastrat amintiri din acea perioada intermediara. Pe masura ce au trecut anii, am întrebat-o adeseori daca îsi mai aminteste ce mi-a spus, si, desigur, când a crescut mai mare, a început sa îmi raspunda râzând:

– Da, îmi amintesc, si ai grija sa nu uiti acest lucru!

– Suzanne Robinson

Seminole, Florida

*

La vârsta de doi ani, fiul meu mi-a spus:

– Eu sunt si tatal tau, si fiul tau.

S-a nascut exact în ziua în care a murit tata.

– Hans Groenland

*

Odata, când fiica mea avea trei sau patru ani, s-a simtit foarte frustrata când am certat-o. Si-a pus mâinile în solduri, s-a uitat drept în ochii mei si mi-a spus:

– Ei bine! Lucrurile nu mergeau asa când erau eu mama ta!

Dupa care a continuat sa se joace, iar eu am ramas socata. Ar fi putut fi doar un comentariu oarecare, dar autoritatea calma cu care mi l-a spus m-a cam lasat interzisa.

– Dy Cymraes

Westminster, Maryland

*

Nepoata mea Ellie a încercat în mod serios sa îmi atraga atentia asupra fostei sale identitati înca de când avea noua luni. Ea îmi aducea tot timpul o icoana cu Fecioara Maria cu Pruncul Iisus care i-a apartinut bunicii mele, lucru care mi s-a parut extrem de ciudat din partea unui bebelus care abia învata sa se mearga în patru labe, interesat doar de jucarii! Apoi a dorit sa o ia acasa, asa ca i-am dat-o.

Când Ellie avea un an, se afla în camera de joaca de jos, iar din cele 27 de carti aflate acolo, a ales-o exact pe cea pe care mi-a dat-o bunica, intitulata Copiii chinezi de lânga noi, de Pearl Buck. Nici macar nu mai stiam ca mai aveam aceasta carte! Câteva luni mai târziu, ea a ales cartea Acum suntem sase, de A.A. Milne, dintr-un vraf de 30 de carti de pe raftul sorii sale mai mari. Si aceasta carte mi-a fost data de aceeasi bunica! Sora ei i-a spus ca nu o putea avea, întrucât era foarte veche. Ellie i-a raspuns imediat: „A mea!”, dupa care a alergat cu ea sub brat, ca si cum ar fi tinut o minge de fotbal. Nu am reusit nici unul sa o facem sa îi dea drumul.

În acel moment mi-am dat seama ca acea carte chiar era a ei, întrucât sufletul nepoatei mele era cel al bunicii mele favorite, care s-a întors pentru un nou ciclu al vietii! I-am spus lui Ellie ca am înteles în sfârsit acest lucru, iar ea mi-a zâmbit usurata. La 20 de luni, nu îmi spune Buni, la fel ca ceilalti nepoti, ci Becky, caci bunica obisnuia sa ma numeasca „Becky the Specky[1]”. Lucrul care ma încânta cel mai tare este ca îi pot cânta lui Ellie toate cântecele ei favorite de altadata, iar când i le cânt pe cele de pe coloana sonora a filmului Hans Christian Andersen, este în al noualea cer.

Povestea poate parea ciudata, dar adevarul este ca sunt fericita sa pot fi din nou cu bunica în aceasta relatie noua si inedita, asa ca ma simt extrem de împacata.

– Dr. Becky Brittain

St. Louis, Missouri

*

Odata, fiul meu avea doi ani si se juca cu jucariile sale. Subit, s-a oprit si mi-a spus pe un ton foarte prozaic:

– Îti mai amintesti când erai copil si eu te hraneam?

S-a nascut la un an dupa moartea bunicului meu. Într-o zi, când avea cinci ani, m-a întrebat:

– Ce zi e azi?

– Joi, i-am raspuns.

– Nu, ce data e azi?

Era onomastica bunicului meu.

– Stacey Knight-Griffith

Rochester, Illinois

*

În urma cu ceva timp, am cunoscut o doctorita (o sa îi spun generic „Mary”) care mi-a relatat o poveste foarte interesanta. Primul nascut al lui Mary, o fetita, a murit înainte de a împlini un an. Mary obisnuia sa îi cânte un cântec de leagan care îi placea foarte mult bebelusului. Dupa moartea neasteptata a acestuia, ea nu l-a mai cântat niciodata. Dupa sapte ani, Mary a nascut o alta fetita. La patru ani, aceasta a început sa cânte singura cântecul de leagan. Mary a încremenit si a întrebat-o de unde stia cântecul.

– Mami, mi-l cântai foarte des mai demult, i-a raspuns copilul.

Dupa acest incident, Mary a început sa creada în reîncarnare si în faptul ca sufletele care se nasc pe pamânt îsi aleg singure parintii.

– Anna Kiely

Victoria, Australia

*

Fiica mea mai mare, Shea, mi-a spus odata un lucru interesant, când avea trei ani:

– Mami, îti mai aduci aminte când eu eram mama ta si tu copilul meu?

Uau! Am pastrat tacerea un minut întreg, dupa care i-am raspuns:

– Hm… Nu, puiule, nu-mi mai aduc aminte.

– Alicia Booth

Grand Blanc, Michigan

*

Fiul meu avea doi ani când mi-a spus ca a fost cândva tatal meu. Mi-a spus acest lucru în doua ocazii separate.

– Louise Pardi Mazza

New Hartford, New York

*

Odata, când nepotul meu Jake avea patru ani, iar celalalt nepot, Noah, avea doi ani, le-am facut o vizita. Dupa ce s-a jucat o vreme cu cerealele din castron, Jake mi-a spus:

– În ultima mea viata, am murit în niste nisipuri miscatoare, iar mama a murit încercând sa ma salveze. Noah era atunci fratele meu geaman si nu a murit, dar a ramas foarte speriat când nu am mai aparut nici unul la suprafata. De aceea, când ne-am decis sa ne nastem din nou, i-am ales iarasi ca parinti pe mami si tati.

– Unde va aflati când i-ati ales? l-am întrebat.

S-a uitat în sus si a exclamat:

– Eram acolo sus si ne uitam în jos la mami si tati! Unde altundeva am fi putut fi?

– Pai, ma întrebam si eu, i-am raspuns.

Apoi, fara nici o pauza, a continuat:

– Tu esti aurie, ca Noah si ca mine. Mami este albastra, tati verde, iar tu esti aurie, dar ai o lumina albastra foarte mare care iese din mijlocul fruntii tale.

Fiica mea, care trebaluia prin bucatarie, mi-a explicat:

– Vede aurele.

– Carrie Hunter

Victoria, Columbia Britanica, Canada

*

Fiica mea în vârsta de trei ani mi-a spus odata ca era baietelul bunicii sale Rosie. I-am raspuns:

– Nu, ai fost întotdeauna o fetita.

– Nu întelegi, mi-a spus. Am fost baietelul ei, dar am murit când aveam aproape patru ani.

La acea vreme nu stiam foarte multe lucruri despre bunica ei dinspre tata, asa ca nu i-am putut pune alte întrebari, de gen: „Si unde ai locuit?” Abia peste zece ani am aflat ca fiul lui Rosie a murit la trei ani si ceva. Amândoi copiii au avut ochii albastri si parul blond.

La ora actuala fiica mea are 30 de ani si nu îsi mai aminteste acest incident.

– Judy Knicely

Newark, Ohio

*

Când fiul meu mai mare, David, era mic, se afla odata cu mine în masina, în timp ce conducem de-a lungul Autostrazii de pe Coasta Pacificului catre Cayucos, California. La un moment dat, el a început sa îmi povesteasca de o alta viata anterioara pe care am petrecut-o împreuna. Imaginea pe care a reusit sa o creeze era foarte vie pentru un copil de patru ani. Mi-a descris hainele epocii si activitatea de pe un vas mare care traversa oceanul.

A adaugat ca ne aflam amândoi pe acest vas, care s-a scufundat.

– Îmi mai aduci aminte, nu, mami, când m-am înecat atunci când acel vas s-a scufundat? Ti-am spus atunci ca o sa fii din nou mama mea, si uite ca acum conduci masina pe malul apei în care am murit atunci.

– Teresa Newton-Hughes

Newbury Park,. California

*

Înainte de a împlini doi ani, fiul meu a început sa joace un rol pe care nu l-am recunoscut. S-a uitat la mine de parca as fi fost o straina si mi-a spus:

– Unde este cealalta mama a mea? Nu arata ca tine. Nici macar nu miroase ca tine.

L-am întrebat ce s-a întâmplat cu ea. Mi-a raspuns:

– Prea multe tigari.

Parea un erou foarte dur, si avea o atitudine si un accent diferite. Sunt destul de sigura ca nu avea de unde sa cunoasca expresia „smokes[2]”. În mod normal ar fi trebuit sa foloseasca cuvântul „cigarettes”. De altfel, nici nu cred ca cunosteam pe cineva care fuma.

Cu o alta ocazie, când avea cinci ani, i-a spus sorii mele:

– Stii, ai pe cap un om batrân.

– Cum arata? l-a întrebat aceasta.

Fiul meu si-a facut niste semne pe obraji si i-a raspuns:

– Este foarte batrân.

– Este Pop, i-a spus sora mea.

L-a recunoscut pe socrul ei, care suferise cândva un accident de masina si a ramas cu cicatrice pe obraji, murind în urma cu câtiva ani. Se pare ca si nepoata mea (fetita sorii mele) l-a vazut si a interactionat cu Pop.

– Kaye Hall

Nightcliff, Australia

*

Între altele, sunt mama a trei copii, doua fete si un baiat. Am crescut în sud-vestul Virginiei, fiind educata într-o religie crestina foarte stricta, si am ajuns o hipiota, asa ca nu eram deloc straina de conceptul reîncarnarii.

În seara zilei de 27 noiembrie 1987, am fost implicata într-un accident de masina în urma caruia fiul meu Nathan, în vârsta de doi ani si jumatate, a murit. Nu pot descrie cât de întunecata a devenit lumea mea începând din acel moment. Convinsa ca întunericul este singura lume în care mai exista fiul meu, am ramas în aceasta stare câtiva ani la rând.

Dupa doi ani, m-am gândit la ziua care a condus la moartea lui Nathan, asa cum am facut de zece milioane de ori pâna atunci. Ceva din interiorul meu îsi dorea totusi sa pun punct acestui capitol, desi din punct de vedere intelectual nu întelegeam ce îmi doream. Trebuia sa accept ideea ca Nathan nu mai era si ca nu se va mai întoarce niciodata.

Lucrând cu mine însami ca sa accept aceste lucruri, am înteles dincolo de orice îndoiala ca aceea a fost ziua în care Nathan a trebuit sa îsi paraseasca corpul fizic. Au existat prea multe coincidente atunci pentru a-i pune moartea pe seama unui „accident”. Dupa o vreme, am reusit sa ajung la acceptare. Mai mult decât atât, am înteles cât de interconectate sunt toate lucrurile.

Nu exista satisfactie mai mare în viata decât sa ai nepoti. Stiu ca bunicii afirma tot timpul acest lucru, dar este foarte adevarat. Ti se pare ca nu poti iubi pe cineva mai mult decât ti-ai iubit copiii, dupa care vin nepotii si ti se pare din nou ca inima îti va exploda din cauza iubirii pe care o simti. Fiica mea mai mare a nascut un baiat, iar la scurt timp fiica mea mai mica a nascut si ea unul, urmat de un al doilea baiat al fiicei mele mai mari, dupa care nu a mai urmat nimic, ca si cum putul ar fi secat. Dar eu îmi doream o nepotica!

Câtiva ani mai târziu, m-am mutat într-un alt oras, iar fiica mea mai mica s-a întors în Virginia de Vest cu sotul si cu fiul ei. Nu a trecut mult si m-a anuntat ca este însarcinata. Eram în extaz. Îl adoram deja pe copilul ei, suta la suta convinsa ca acesta va fi nepoata mea. Acest lucru mi-a fost confirmat în ziua de vineri, 13 aprilie 2008, când micutul meu Fluturas, Kayla, a venit pe lume, fiind absolut perfecta.

Am iubit-o pe Kayla din prima zi, dar nu ne-a fost deloc usor mamei sale si mie, caci fetita a plâns neîncetat timp de un an de zile, si nimic din ceea ce faceam noi nu o putea consola. În final, Kayla a devenit un copil fericit si lumina existentei mele. Ne-am conectat înca de când era în burtica mamei sale, iar aceasta legatura nu a facut decât sa devina din ce în ce mai puternica pe masura ce a trecut timpul.

Într-o zi, am luat-o pe Kayla si pe cei doi frati ai ei pentru un week-end petrecut acasa la Granny si la Pap Pap. Fiica mea si sotul ei doreau sa se mute si aveau nevoie de putin timp liber ca sa împacheteze, fara copii. Când am ajuns acasa la ei, fiica mea mi-a spus ca a observat cum Kayla se uita la ea când împacheteaza o fotografie cu Nathan (fiul meu), când acesta era copil mic.

– Se joaca cu mine, i-a spus Kayla, dar el zboara.

Fiica mea mi-a spus ca au trecut-o fiorii, si trebuie sa recunosc ca m-am simtit eu însami foarte impresionata. Ceea ce a urmat în continuare a ramas însa un mister pentru mine.

În timp ce parcam masina, Kayla m-a anuntat:

– Eu sunt fetita.

Ultima revelatie din viata ei erau diferentele dintre baieti si fete, asa ca am aprobat-o imediat:

– Asa este, Kayla, tu esti fetita. Isaiah este baietel, la fel ca si Blake.

– Când eram un bebelus ca Blakey, am fost si eu un baietel, m-a informat ea imediat.

Hm, m-am gândit, sa vedem ce vrea sa spuna. Eram constienta ca trebuie sa îi pun întrebari usoare, pe un ton jovial, daca doream sa o conduc în directia dorita de mine. Prin urmare, i-am spus:

– Da? Pai, daca ai fost un baietel ca si Blakey, ce nume aveai atunci?

Fara nici o ezitare, mi-a ciripit la ureche: „Natan”, cu pronuntia unui copil de trei ani. Am devenit instantaneu mult mai atenta, dar stiam ca nu îi pot arata acest lucru daca nu doream sa o sperii. Oricum, nu îmi faceam cine stie ce iluzii, caci stiam ca Kayla are un var pe nume Nathan, pe care îl adora pur si simplu. De aceea, daca si-ar fi imaginat ca a fost odata un baietel, ar fi putut alege numele varului ei.

99% convinsa ca îmi va raspunde dându-mi numele matusii sale si al fiicei mele mai mari, i-am pus urmatoarea întrebare:

– Deci, când erai un baietel si te chema Nathan, cine a fost mamica ta?

Si de aceasta data mi-a raspuns fara nici cea mai mica ezitare, pe un ton care îmi spunea ca i-am pus o întrebare stupida:

– Tu ai fost, buni.

Nu i-am mai pus de atunci întrebari legate de perioada în care a fost un baietel pe nume Nathan, iar eu am fost mamica ei. Cert este ca acum este o fetita si ca eu sunt „buni” a ei, rol pe care chiar îl prefer. Într-o zi, pe când o aducea acasa de la gradinita, Kayla a întrebat-o pe mama ei:

– Hei, mami, stii cine este buni?

– Nu, cine?

Nu voi uita niciodata raspunsul pe care i l-a dat atunci, care a ramas întiparit pe vecie în inima mea:

– Este Lady Bug[3] a mea.

Nu pot explica cum se putea juca cu baiatul din fotografie – fiul meu Nathan – întrupându-i în acelasi timp sufletul. Desi am ajuns sa cred cu toata taria în reîncarnare, nu am nici o explicatie pentru acest lucru. De aceea, îi voi lasa pe mediumii care fac transmisii de la sfinti si de la ghizii spirituali sa explice acest fenomen. Din fericire, Fluturasii nu trebuie sa le explice niciodata aceste lucruri matcilor lor.

– Connie Neville-Dorfner, Lady Bug

South Charleston, Virginia de vest

*

Ori de câte ori auzi un copil vorbind despre aceste mistere care i-au fascinat pe eruditi înca din cele mai vechi timpuri, fara ca ei sa le gaseasca vreodata explicatii, nu trebuie sa uiti ca amintirile sale din lumea spirituala sunt înca foarte vii. Ori de câte ori un copil îsi aminteste ca s-a mai aflat cândva în aceeasi familie, dar a jucat un alt rol, de pilda de parinte sau de bunic, nu uita ca mesajul lui provine dintr-o minte necontaminata de ideile si de învataturile cu care am fost îndoctrinati noi, adultii. Copilul nu face altceva decât sa rosteasca adevarul asa cum îl cunoaste. Aminteste-ti ce spunea Iisus în Evanghelii: ca noi nu putem intra în Împaratia lui Dumnezeu decât daca redevenim la fel ca si copiii.

Eu nu pretind ca înteleg motivul pentru care atât de multi copii îsi amintesc ca au facut parte din aceeasi familie într-o perioada anterioara, dar cu siguranta nu poate fi o coincidenta faptul ca exista milioane de cazuri documentate de copii care au astfel de amintiri, din toate colturile lumii, începând din antichitate si pâna astazi.

Invitatia mea este sa îti manifesti cât mai deschis curiozitatea referitoare la copiii tai, fara a-i lasa sa creada ca te îndoiesti de ei. Accepta afirmatiile lor într-un mod cât mai prozaic si încurajeaza-i sa vorbeasca deschis si liber despre ceea ce înteleg. Pune-le întrebari si încurajeaza-i sa exploreze si mai mult acest incredibil concept de reîncarnare în sânul aceleiasi familii. Povesteste-le ce au spus alti copii la fel ca ei, inclusiv cei din paginile de mai sus, si vorbeste-le despre nenumaratele cercetari care s-au facut si ale caror rezultate pot fi gasite în carti si pe Internet. Prezinta-le subiectul ca pe o idee atragatoare, nu ca pe o tema pe care o privesti cu neîncredere din cauza prejudecatilor tale datorate conflictului cu diferite dogme culturale sau religioase pe care le-ai adoptat cândva si pe care ai ajuns sa le consideri un adevar infailibil.

În sfârsit, te invit sa faci cercetari legate de propria familie, în conditiile în care afli astfel de asocieri cu reîncarnarea facute de copiii tai. Înainte ca aceste amintiri sa dispara complet (iar acest lucru se întâmpla de fiecare data), încurajeaza-ti copiii sa fie cât mai specifici în privinta vietii de dinaintea celei actuale. Asculta sinceritatea cu care îti vorbesc si cauta informatii care sa valideze ce îti spun ei. Este foarte posibil sa descoperi detalii care transcend cu mult simplele coincidente si care par sa confirme spusele copiilor tai.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.