214 elixire alchimice

Proprietăți; indicații; etimologie; istoric; antropozofie; relații psiho-existențiale.


Autor: Toni Ceron
Editura: Ars Amandi
Pagini: 488
Format: 13 x 20 cm


35,00 lei

Descriere

Toni Ceron

214 elixire alchimice

Această lucrare, apărută sub imboldul lui Toni Ceron şi al discretei sale echipe de „Lucrători”, nu se vrea a fi doar o carte în plus în dome­niul „medicinelor naturiste” sau al unei fitoterapii mult prea moderne.

Acest manual este, înainte de toate, un instrument de muncă, ferm orientat către abordarea naturistă şi paracelsiană a sănătăţii prin fitospagirie. Obiectivul său este de a încuraja utilizarea dife­ritelor suplimente alimentare spagirice disponibile la ora actuală.

Fără îndoială că acesta va deveni cu rapiditate, pentru orice tera­peut angajat pe această cale, un ghid indispensabil în practica sa cotidiană şi, de asemenea, un ajutor nepreţuit al trusei sale medicale.

Dacă spagiria [n.t. Paracelsus numeşte medicina derivată din alchimie „spagirică” (traducere greacă a expresiei latine „solve et coagula” = a diviza şi a uni). Termenul „spagirie” întâlnit frecvent în lucrarea de faţă, este asimilat cu „alchimie”, iar pentru fluenţa întregului material, în carte este utilizat termenul de spagirie, spagirie şi nu cel de alchimie] este o bătrână Doamnă a cărei origine se pierde, fără îndoială, în noaptea timpurilor, modernitatea sa izbitoare suferă totuşi de dificultatea întâlnită de practician de a se pune pe „muncă”, fie aceasta în laborator sau în cabinetul de consultaţii.

Filosofia ermetică ce stă la baza demersului terapeutic al spagiriei este obiectivul diferitelor lucrări, începând chiar cu scrierile lui Paracelsus.

În cartea sa „La Silencieuse Coincidence”, Toni Ceron aduce un nou punct de vedere asupra actualităţii medicinii paracelsiene de-a lungul celor Cinci Entităţi ale Bolii şi sugerează un program terapeutic adaptat epocii noastre. Practica de laborator beneficiază şi ea de mai multe cărţi apărute sau în curs de apariţie.

Originalitatea lucrării de faţă constă deci în a propune o serie de elemente ce vor răspunde la această întrebare: „ Ce trebuie să fac cu elixirul meu”?, întrebare pe care nu va uita să şi-o pună acela care va fi petrecut săptămâni la rând în prepararea delicatei sale chintesenţe sau terapeutul care va fi „scos”, la sfârşitul investigaţiei sale, unul sau mai multe remedii ce par a fi adaptate pacientului său.

Obiectivul său imediat nu este doar să ajute la găsirea unui reme­diu pur şi simplu, ci să realizeze aceasta printr-o abordare energetică sau simptomatică. În acest scop, un „ Ghid practic ” este în curs de redactare; acesta va permite să se descopere o serie de remedii pornind de la o simptomatologie.

Termenul „simptom”, aici, nu are un sens peiorativ (chiar dacă vrem să-l opunem termenului „energetică”), dar se înscrie în tripla demonstraţie a doctorului Hamer care pune în legătură, într-un mod riguros, termenii: organ, conflict biologic şi localizare cerebrală.

Practica energetică, ce presupune perfecta măiestrie a unui tip de test (nu contează care ar fi acesta: radiestezie, kinetologie, puls etc), va găsi beneficii în a fi probată pe instrumentele care au fost adaptate anume pentru remediile spagirice, analogic vorbind, asemenea rapor­tului despre „baraje” sau a modulului despre „terenuri” care este inclus într-un soft.

In demersul spagiric, nu există opoziţie între medicină simptoma­tică şi medicină energetică, în sensul în care înţelegem să opunem „alopatie” unui „alt lucru” în mod necesar mai „blând”. Putem să fim perfect alopaţi, în sensul cel mai restrictiv al termenului şi, în acelaşi timp, să urmăm un tratament homeopat sau spagiric pe durata întregii zile.

Discrepanţa, cât se poate de reală, care pare să existe între două abordări, ba chiar între două lumi, se situează mai degrabă atât în conştiinţa terapeutului cât şi în cea a „pacientului” său. Cuvântul conştiinţă pare din ce în ce mai compromis, atunci când ne-ar plăcea atât de mult să sugereze acel avânt pe aripile acviline ale Observa­torului [Conceptul Observator, care diferă întru totul de observatorul din do­meniul fizicii, este un element esenţial al Teoriei câmpurilor de coerenţă dezvoltate de J. Ravatin] lui Ravatin şi astfel să poată fi atins acest punct de non-retur, această linie de clivaj care ne-ar face să sărim pe celălalt versant, unde, finalmente, vom putea să ne punem această întrebare iluminatoare şi totuşi atât de simplă: „Cu ce aş fi eu implicat, chiar şi foarte puţin, în ceea ce mi se întâmplă sau în simptomele mele”?

„De ce avem nevoie de acest elixir”?

Novicele, ca expert „în radiestezie”, va găsi în acest manual elemente de răspuns care-i vor confirma măiestria testului, pe de o parte, şi-i vor consolida avansarea, pe de altă parte, chinuit deseori mai degrabă de îndoială decât de un balans aparent nestăpânit.

Pentru fiecare elixir se va găsi o sinteză completă a proprietăţilor fitoterapeutice inspirate din cele mai bune surse.

Aşadar, nu ne putem înşela dacă alegem să lucrăm la modul cel mai obişnuit posibil: proprietăţile plantelor sunt perfect cunoscute de sute de ani! Pentru a merge mai departe şi deci pentru a ne apropia puţin mai mult de înţelegerea plantelor, ne vom ajuta de alte rubrici, cum ar fi: etimologia, istoricul, antropozofia… Rubrica „Relaţii psiho-existenţiale” va fi adeseori o cheie care va explica faptul că un reme­diu răspunde foarte exact, atunci când nu pare a fi indicat, a priori, în virtutea simplelor sale proprietăţi fito.

Abordăm aici aspecte emoţionale şi mentale, evident mai subtile.

Această rubrică nu-şi propune să flateze „certitudinile unui ego în evoluţie”, şi astfel ar putea să pară puţin rigidă unora, dar cum tera­peutul are inteligenţa să lucreze foarte subtil, a înţeles că suntem în miezul spagiriei: solve et coagula.

Degradarea necesară precedă renaşterea şi reconstrucţia. Această rubrică nu descrie pacientul, ci încearcă să vorbească despre procesele energetice şi inconştiente care pot să găsească ecou la „acest” pacient în ungherele sale mai mult sau mai puţin obscure şi care-i blochează liberul dinamism.

„Reperele în domeniul spagiriei” sunt nişte jaloane provenite din cercetările actuale despre utilizarea spagiriei, dar suficient de stabile pentru a fi propuse aici ca un ajutor destinat şi el să consolideze rezul­tatul unui tip de test sau să orienteze un dialog terapeutic.

Acestea nu au nicio pretenţie ştiinţifică.

De altfel, spagiria nu este ştiinţifică, în sensul pe care epistemo­logia îl impune acestui termen. Din contră, ea are un sens raţional, corelat cu o fitoterapie modernă: faimoasele principii active ale plan­tei. Din fericire, ea nu este numai atât, dar fără îndoială că industria va ajunge într-o zi chiar să ne demonstreze provenienţa spagirică a cutărei cașete sau gelule!

Dorim ca spagiria să fie cunoscută mai bine şi să poată da naştere unor vocaţii, căci noţiunea „productivitate” nu este unul din punc­tele forte ale acestei ocupaţii. Suntem mai aproape de lucrul artizanal decât de ceea ce ne-am putea imagina că ar ţine de munca de labora­tor: remediul spagiric este preparat în întregime manual, de la început până la sfârşit, ţinând cont de ritmurile naturale şi fără vreun aport exterior. Cele scrise în această carte fac referinţă la acele remedii pen­tru care o disciplină riguroasă ne permite să stăpânim, cât mai bine, transformările aduse în planurile subtile de procesul spagiric.

Aceste remedii se vor a fi de utilizare universală şi nicidecum ele nu sunt orientate către un ţel precis, cum ar fi cele produse, fără precauţii, în scop privat, sau cele care, de exemplu, se integrează unui demers cabalistic de evoluţie personală. E vorba de un cu totul alt domeniu care iese complet din cadrul propus de această carte, care se vrea a fi doar o referinţă terapeutică în viaţa de zi cu zi.

Gontran LOISELEUR

Cuprins
Prefaţă
Avertisment
Spagiria: Date de bază
Cele 34 de combinaţii complexe
C1 STIMOS
C2 VITALOS
C3 EUCALYPTUS COMPLEX
C4 PINUS COMPLEX
C5 TARAX COMPLEX
C6 HEPA ROSMARINUS
C7 BIL-C RADIX
C8 DEPUROS
C9 PANC-BETA RUFA
C10 ANGELICA COMPLEX
C1l MIGOS-MENTHA
C12 DIGESTOS
C13 GASTROS
C14 MALVA-TRANS SP
C15 HIBIS-TENSIO SP
C16 GINKGO COMPLEX
C17 MENOPOSIS SP
C18 MATRIX SP
C19 HEMOS
C20 CASSIS COMPLEX
C21 DIUROS COMPLEX
C22 TRITICUM COMPLEX
C23 CYSTIC COMPLEX
C24 PARIETRIX COMPLEX
C25 ZINZIBER TONIC
C26 SVELTEX SP
C27 CHOLEXOS
C28 SOMNOS SP

AQUILEX, ELIXIRUL ORIGINILOR
SPAGY-DREN
SPAGY-FORŢĂ
SPAGY-SUPLEŢE
SPAGY-FLUX
ELIXIRUL SPAGIRIC DIN IERBURI SUEDEZE

180 de elixire spagirice unitare
ABSINT
AFIN (fructe)
AFIN (frunze)
ALOE
ALUN
AMĂREALĂ
ANASON
ANGELICĂ
ANGHINARE (frunze)
ARBORELE DE CAFEA
ARDEI IUTE
ARMURARIU
ARNICĂ
BADIAN
BAMBUS SPINOS (Tabashir)
BARBA CAPREI (Creţuşcă)
BARBA URSULUI
BĂLBIŞĂ
BĂTRÂNIŞ
BRÂNCA URSULUI
BRÂNCUŢĂ
BRUSTURE CU SCAIEŢI
BUCHU
BUSUIOC
CALOMFIR
CARDAMON
CASTAN SĂLBATIC
CEAI VERDE
CEAPĂ
CEBAREA
CHIMEN
CHIMION
CHIPAROS
CHRYSANTELLUM AMERICANUM
CICOARE SĂLBATICĂ
CIMBRU DE CÂMP
CIMBRIŞOR DE CULTURĂ
CIMBRIŞOR LĂMÂIOS
CIMBRU (de munte)
CIREAŞĂ (cozi)
CIUMĂREA
COACĂZ NEGRU (fructe)
COACĂZ NEGRU (frunze)
COADA-COCOŞULUI
COADA ŞORICELULUI
COLA (Nuca de cola)
CONDURANGO
CORIANDRU
CREŢIŞOARĂ
CRUŞIN
CUIŞOARE
CURCUMĂ
DAFIN (Laurul)
DAMIANĂ
DRACILĂ
DROSERĂ (Rouă cerului)
ECHINACEA
ELEUTEROCOC
EUCALIPT
FENICUL
FRASIN
FUCUS
FUMARIŢĂ
GĂLBENEA
GENŢIANA GALBENĂ
HARPAGOPHYTUM (Gheara diavolului)
GHIMBIR
GHIMPE
GHIZDEI (Dungăreaţă)
GINKGO
GINSENG
GOTU KOLA
GRÂU
GUGGUL
HAMAMELIS
HAMEI
HASMAŢUCHI (Asmăţui)
HIBISCUS
HREAN
IARBĂ NEAGRĂ
IENUPĂR (bace)
ISOP
LAPACHO
LAVANDĂ
LĂMÂIŢĂ
LĂSNICIOR
LEMN DULCE
LICHENUL DE ISLANDA
LIMBA MIELULUI
LUCERNA
LUMÂNĂRICĂ
MACUL CALIFORNIAN
MARGARETĂ (Muşeţel mare)
MĂCEŞ
MAGHIRAN
MĂRAR
MĂSLIN
MĂTURĂ VERDE
MENTĂ (Izmă)
MESTEACĂN
MORCOV
MUIRA PUAMA
MUR
MUŞEŢEL
NALBĂ
NALBĂ MARE
NĂPRAZNIC
NUCI
NUC
NUCŞOARĂ
OREGANO (Şovârf)
ORTHOSIPHON
OSU IEPURELUI
OVĂZ
PARACHERNIŢĂ
PAREIRA BRAVA
PASIFLORĂ
PĂDUCEL
PĂPĂDIE (specie)
PĂTLAGINĂ (lanceolată)
PĂTRUNJEL
PICIORUL COCOŞULUI
PIN (muguri)
PIPER
PIPERUL BĂLŢII
PIRUL TÂRÂTOR
PODBAL
POLEN
PORTOCAL (flori)
PORUMB
PROPOLIS
PSYLLIUM
RIDICHE DE IARNĂ
ROIBĂ (Garantă)
ROINIŢĂ (Melisă)
ROMANITĂ
ROSTOPASCĂ
ROZMARIN SALCÂM
SALCIE ALBĂ
SALVIE
SASCHIU (Brăbănaş)
SAXIFRAGĂ
SAW PALMETTO
SĂPUNARIŢĂ
SCHINDUF
SCLIPET
SCORŢIŞOARA
SFECLĂ ROŞIE
SILNIC (Rotungioară)
SIMINICHIE
SMILAX
SMIRNĂ
SOC NEGRU
SPANACUL CIOBANILOR
STRUGURII URSULUI
SUNĂTOARE
ŞTEVIE
TALPA GÂŞTEI
TARHON
TEI (alburn)
TEI (frunze şi flori)
TOPORAŞ
TRAISTA CIOBANULUI
TRANDAFIR ROŞU SĂLBATIC
TREI FRAŢI PĂTAŢI
TRIFOI DE BALTĂ
TUO CHA
URZICĂ ALBĂ
URZICĂ VIE
USTUROI
VALERIANĂ
VARGA-CIOBANULUI
VARGA DE AUR (Splinuţă)
VÂSC
VERBINĂ
VINARIŢĂ
VIŢĂ DE VIE
VULTURICĂ
ZEDOAR

Anexe.
Tincturile.
Modul de întrebuinţare a tincturilor.
Culesul plantelor.
Stilul de viaţă.
Medicina antropozofică.
Index de relaţii psiho-existenţiale.
Lexic de termeni medicali şi diverşi alţi termeni.
Index de identificare unitară prin radiestezie.
Diagrame.
Bibliografie.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.